ATENŢIE! Cum sunt păcăliţi arădenii de doi indivizi care le bat la uşă. Tot ce trebuie să ştiţi despre ei

ATENŢIE! Cum sunt păcăliţi arădenii de doi indivizi care le bat la uşă. Tot ce trebuie să ştiţi despre ei

Arădenii se confruntă cu o nouă metodă de înşelăciune: Doi indivizi care se recomandă ca fiind angajaţi ai SC Polaris M Holding SRL bat la uşile oamenilor şi le cer bani.

„Conducerea SC Polaris M Holding SRL dezavuează campania de denigrare la care este supusă societatea de personaje rău intenţionate şi certate cu legea. Unitatea noastră atrage atenţia tuturor locuitorilor de pe raza municipiului Arad că, de mai bine de o săptămână, doi indivizi acţionează în mai multe cartiere din Arad, din uşă în uşă, dându-se drept angajaţi ai SC Polaris M Holding SRL şi solicitând bani de la cetăţeni. Scuza acestor doi indivizi certaţi cu legea este faptul că societatea noastră se află într-o situaţie dificilă şi că au nevoie de bani de benzină pentru a se putea întoarce cu maşina în bază. Acum o săptămână, aceşti hoţi de identitate au acţionat în zona centrală, potrivit informaţiilor pe care le-am primit de la arădeni, iar în această săptămână au decis să bată la uşile locuitorilor din Grădişte”, se arată într-un comunicat de presă al SC Polaris M Holding SRL.

„Îi rugăm pe toţi arădenii care se confruntă cu o astfel de situaţie să sune de urgenţă la Inspectoratul Judeţean de Poliţie, dar să anunţe şi dispeceratul SC Polaris M Holding (la telefon 0728.281.730) pentru a se putea lua imediat măsuri împotriva acestor infractori. Totodată, dacă deţineţi imagini cu cei doi indivizi, acestea sunt extrem de bine venite pentru identificarea lor, conducerea SC Polaris M Holding SRL depunând toate eforturile pentru a-i prinde pe cei care solicită în numele companiei bani de la arădeni. În ceea ce priveşte falsa identitate a celor doi, îndemnul SC Polaris M Holding SRL este acela de a nu acorda nici un fel de sprijin acestor indivizi, indiferent de mărinimia şi bunele dumneavoastră intenţii, în condiţiile în care aceştia nu sunt reprezentanţii societăţii noastre. Totodată, arădenii sunt sfătuiţi să nu apeleze la oferta celor care propun spre vânzare pubele sau servicii de vidanjare şi spălare, societatea noastră lucrând doar direct, pe bază de contract şi prin agenţii de pe teren deja cunoscuţi”, se mai arată în comunicat.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.