ATENŢIE! Cerinţă OBLIGATORIE pentru toate asociaţiile de la blocuri

ATENŢIE! Cerinţă OBLIGATORIE pentru toate asociaţiile de la blocuri

Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad informează asociaţiile de proprietari cu privire la faptul că, în perspectiva organizării adunărilor generale a acestora, există o cerinţă care trebuie îndeplinită obligatoriu în primul trimestru al anului.

Astfel, toate asociaţiile de proprietari au obligaţia, conform Legii nr. 196/2018, să îşi actualizeze statutul şi acordul de asociere, întocmite la constituire, şi să redacteze un regulament al condominiului.

„Acestea sunt documente care atestă funcţionarea legală a asociaţiei”, atrage atenţia Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.

„Pentru acest motiv, aceste documente trebuie, după redactare, să fie validate prin încheierea judecătorească pronunţată de judecătoria în raza căreia îşi desfăşoară activitatea asociaţia de proprietari. În acest sens, începând din 11 februarie 2019, vom acorda consultanţă juridică gratuită pentru asociaţiile membre ale Uniunii”, a declarat Dorina Lupşe.

De asemenea, informează preşedintele ULAL, mai multe informaţii despre stadiul construirii standardul ocupaţional, care se află în dezbatere la grupul de lucru din Ministerul Dezvoltării, vom fi comunicate la adunarea generală din data de 11 februarie 2019, la care va participa şi Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Habitat.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.