În ultimul timp s-au înregistrat evenimente grave de asfixiere sau intoxicaţie cu monoxid de carbon, majoritatea acestora având drept cauze lipsa tirajului sau obturarea coşurilor de evacuare a gazelor arse. I.S.U. şi E.ON Romania (furnizorul de gaze) atrag atenţia asupra pericolelor reprezentate de coşurile de fum necurăţate, arătând că sunt riscuri majore la care cetăţenii se expun atunci când exploatează coşuri de fum neprotejate faţă de elementele combustibile, neetanşate sau necurăţate, sau asupra utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire ce funcţionează pe bază de gaz sau alte tipuri de combustibili.
Consumatorii de gaze naturale sunt obligaţi potrivit legii să efectueze verificarea şi curăţarea coşurilor de fum cel puţin de 2 ori pe an, prin intermediul firmelor autorizate.
Una dintre aceste verificari trebuie să fie făcuta obligatoriu înaintea începerii sezonului rece.
Cetăţenii, inclusiv cei care locuiesc în blocuri, trebuie să fie constienţi de necesitatea curăţării coşurilor de fum şi a întreţinerii căilor de ventilaţie, pentru prevenirea incendiilor, asfixierii sau intoxicaţiilor.
Vasile Arion
Vicepreşedinte ULAL Arad
Lasă un comentariu