Vasile Blaga, despre Băsescu şi Ponta: „Primii doi oameni în stat au avut ieşiri publice care nu au darul de a consolida justiţia liberă”

Vasile Blaga, despre Băsescu şi Ponta: „Primii doi oameni în stat au avut ieşiri publice care nu au darul de a consolida justiţia liberă”

Vasile Blaga, preşedinte al PDL, a declarat marţi că Traian Băsescu şi Victor Ponta au avut ieşiri publice care nu au darul de a consolida justiţia liberă. Liderul PDL a declarat că premierul a nominalizat persoane publice care ar trebui să fie arestate iar „ieşirea preşedintelui nu a fost fericită”.

„Justiţia este liberă, dar ieri şi alaltăieri primii doi oameni în stat au avut ieşiri publice care nu au darul de a consolida justiţia liberă. Ipocrit, premierul l-a atacat pe preşedinte, uitând că săptămâna trecută, la Piteşti, făcea acelaşi lucru, adică promitea că o să-l pedepsească pe fostul senator Andrei pentru necazurile care i s-au întâmplat baronului de Argeş Nicolescu. Mai mult, chiar în ieşirile publice în care îl ataca pe preşedinte, la rândul lui făcea acelaşi lucru nominalizând chiar persoane publice care ar fi trebuit arestate. Nici ieşirea preşedintelui nu a fost fericită, pentru că nu cred că atacând un senator în modul în care a făcut-o a lăsat, probabil, involuntar să se înţeleagă că ar putea interveni în anumite dosare”, a comentat Vasile Blaga, citat de Hotnews.ro.

Preşedintele PDL s-a referit la faptul că preşedintele Băsescu a ameninţat-o duminică seara, la Realitatea TV, pe Gabriela Firea, senator PSD, căreia i-a transmis: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă.”

Între timp, Gabriela Firea a depus o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu, semnată inclusiv de premierul Victor Ponta.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.