ATENȚIE, părinți! Acesta este FORMULARUL de consimţământ pentru TESTAREA ELEVILOR cu simptome de Covid-19

ATENȚIE, părinți! Acesta este FORMULARUL de consimţământ pentru TESTAREA ELEVILOR cu simptome de Covid-19

O mare parte din elevii din România s-au întors astăzi la școală. Pe lângă măsurile stricte pe care trebuie să le respecte, dacă prezintă simptome specifice infectării cu coronavirus, voi fi izolați, iar cu consimțământul părinților, testați.

Ministerul Educației anunță că sprijină, conform atribuțiilor ce-i revin, aplicarea măsurilor de prevenție privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare. De asemenea, ministerul informează că a fost definitivat formularul de consimțământ pentru testarea elevilor.

Ordinul comun M.E.C/M.S. nr. 3.235/93/04.02.2021 specifică în mod expres la Punctul VII, lit.b) și c) din Anexa, faptul că:

„b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimțământ informat și semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceștia vor putea fi testați, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimțământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical școlar de la nivelul unității de învățământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu își exprimă acordul pentru testare, în cazul existenței unor simptome specifice, ca și în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea școlară, acesta va lua legatura cu medicul de familie în vederea stabilirii pașilor următori.”

Documentul se găsește aici: Formular final exprimare consimtamant testare

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.