Directorul ANPC, Paul Anghel, atrage atenția părinților cu privire la cadourile de Moș Nicolae.
Acesta îi îndeamnă să fie atenți la dulciurile pe care le cumpără copiilor și să le evite pe cele care conțin aditivi periculoși pentru sănătate.
Printr-un mesaj de la „Moș Nicolae” postat pe pagina sa de facebook, directorul ANPC ne învață cum să citim eticheta:
„În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae (fratele lui Moș Crăciun) face cadouri copiilor care au fost cuminți de-a lungul întregului an, lăsându-le daruri în ghetuțe. Și copiii neascultători au parte de atenția lui (prin nuielușe motivaționale aducătoare de cadouri anul viitor).
Cu această ocazie, atenționez părinții să citească etichetele care trebuie să conțină:
– informații despre elementele de identificare şi informare în limba română;
– menţiunea «poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora» (dulciurile care conţin coloranţii E 110-galben portocaliu, E 104- galben de chinolină, E 122- Carmoizină, E 129- Roşu allura, E 102- Tartrazina, E 124- Roşu ponceau);
– declaraţia privind «substanţa uscată de cacao …% minimum» (ciocolata și produse din cacao);
– informaţii privind posibilele componente cu efecte alergene, denumirile evidenţiate în lista ingredientelor;
– informaţiile privind valoarea energetică, conţinutul de grăsimi, conţinutul de acizi graşi saturaţi, conţinutul de glucide, din care conţinutul de zaharuri, conţinutul de proteine şi conţinutul de sare;
Atenție! Moș Nicolae este foarte atent când alege nuielușele și se uită la culoarea și special copacului (pentru că respectă mediul și se asigura că mai sunt copaci plantați). Copiii neascultători primesc o nuielușă, dar rolul ei este să le aducă aminte că trebuie să se poartă frumos și să fie atenți și buni față de ceilalți”.
Lasă un comentariu