ATENŢIE! Petiţiile ANONIME adresate ITM nu sunt luate în considerare

ATENŢIE! Petiţiile ANONIME adresate ITM nu sunt luate în considerare

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad îi avertizează pe cei care transmit petiţii anonime că acestea nu pot fi luate în considerare de reprezentanţii instituţiei.

„Modul de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora este reglementat de Ordonanţa de Guvern 27/2002. Aşadar, orice persoană care se simte nedreptăţită de către angajator, prin încălcarea unor drepturi expres prevăzute de lege are posibilitatea de a depune la ITM Arad o petiţie (reclamaţie). Trebuie precizat că pentru a i se da curs, reclamaţia trebuie să conţină datele de identificare ale petiţionarului, în caz contrar, aşa cum prevede art. 7 din actul normativ mai sus amintit, «petitiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează» (art. 7). Aşadar, prin date de identificare înţelegându-se, pe lângă numele şi prenumele petiţionarului, inclusiv datele din buletin/carte de identitate”, a subliniat Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad.

Potrivit acesteia, un alt aspect important îl constituie şi problemele semnalate, care trebuie să se regăsească în aria de competenţă a instituţiei. „Altfel acelaşi act normativ dispune: «Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta (art. 6^1)»”.

De remarcat, că odată sesizate, instituţiile publice au obligaţia să comunice petiţionarilor, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. Doar în situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul iniţial de 30 de zile, cu cel mult 15 zile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.