ATENŢIE, ŞOFERI! AUTOSTOPUL, amendat cu până la 5.000 de lei în România!

ATENŢIE, ŞOFERI! AUTOSTOPUL, amendat cu până la 5.000 de lei în România!

Şoferii care transportă autostopişti, fără a avea autorizaţie de taxi, riscă amenzi de până la 5.000 de lei, potrivit unui proiect de lege aprobat, joi, de Senat.

Conform documentului – care vine să completeze Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere – persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, dar nu au autorizaţie pentru transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere, ar putea fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 1.000 şi 5.000 de lei.

Votul senatorilor vine după ce Guvernul a aprobat documentul la finalul lunii august.

Proiectul de act normativ s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor sub formă de proiect de ordonanţă.

În condiţiile în care Senatul a adoptat inititativa legislativă este necesar ca aceasta să obţină votul final al deputaţilor, să fie promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica.

Foto: Wikimedia.org

  1. Vrajeala de Buftea. Asta e opera unui nefutut cu mintea odihnita. Daca e promulgata tara noastra o fi prima cu astfel de lege….

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.