ATENȚIE șoferi! Modificări pe o stradă din Arad, începând de JOI

ATENȚIE șoferi! Modificări pe o stradă din Arad, începând de JOI

Se modifică limita de viteză pe o stradă din Arad. 

Începând de joi, 14 noiembrie 2019, va intra în vigoare ridicarea limitei de viteză pe tronsonul străzii Eugen Popa-Viaduct Micălaca de la 30 la 50 de km/h. Inițiatorul acestei propuneri este Bogdan Boca, membru în cadrul Comisiei de Sistematizare a Traficului din municipiul Arad, care acum câteva săptămâni a organizat pe această temă un sondaj pe grupul de Facebook Arad Traffic.

S-au conturat două opțiuni. Una dintre acestea presupunea ridicarea limitei de viteză la 50 de km/oră, iar cea de a doua variantă viza ridicarea vitezei la 70 de km/oră și montarea de separatoare de sens pe tronsonul străzii Eugen Popa-Podul Micălaca-Bulevardul Nicolae Titulescu până în dreptul Gemi Center, explică Bogdan Boca.

Ambele propuneri au fost înaintate Comisiei de Sistematizare a Traficului din Municipiul Arad care în urma analizării zonei a considerat oportună varianta propusă de Poliția Rutieră și anume de montare de separatoare de sens și ridicarea limitei de viteză de la 30 de km/h la 50 de km/h.

Primăria Municipiului Arad are în vedere reabilitarea străzii Eugen Popa în prima parte a anului viitor.

Până atunci însă, modificările privind limita de viteză vor intra în vigoare de joi, iar separatoarele de sens se vor monta în viitorul apropiat.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.