Atenție! SOLUȚIE PENTRU DEZGHEȚAREA DRUMURILOR găsită în CONSERVELE din comerț

Atenție! SOLUȚIE PENTRU DEZGHEȚAREA DRUMURILOR găsită în CONSERVELE din comerț

Concluzii îngrijorătoare anunțate de reprezentanții Asociației Pro Consumatori (APC) după ce au analizat 15 tipuri de conserve industriale de sezon şi 20 de tipuri de produse (mixuri pentru gemuri/dulceţuri, mixuri pentru murături, aditivi alimentari folosiţi la realizarea conservelor în casă) utilizate de consumatori pentru pregătirea conservelor de sezon.

Aceștia au stabilit că 56% din conservele industriale analizate conțin acid citric, iar 19% din conservele industriale analizate conțin clorură de calciu, soluție folosită iarna la dezghețarea drumurilor. Dintre aditivii alimentari identificați în produsele analizate, următorii aditivi sunt suspecți de apariția unor probleme de sănătate grave:

E 150c – caramel amoniacal, colorant maroniu obținut prin arderea zahărului în prezența amoniacului. Este susceptibil de declanșarea unor alergii și distruge Vitamina B6 din organism.

E 200 – acid sorbic, este un conservant obținut dintr-un gaz iritant, toxic, incolor denumit keten. Poate produce reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii. Acest conservant provoacă reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii.

E 202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.

E210 – acid benzoic, conservant artificial produs prin oxidarea parţială a toluenului. Acidul benzoic agravează astmul şi produce tulburări neurologice. Nu este indicat în alimentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate.

E 211 – benzoat de sodiu, conservant cu acțiune antibacteriană și antifungică în mediul acid. Benzoatul de sodiu este un conservant sintetic care, în reacție cu acidul ascorbic, generează benzen, substanță toxică cancerigenă. În urma unui studiu realizat pe 200 de sortimente de sucuri de către FDA (Federal Trade Commission – USA) în anul 2005, la 10 dintre acestea s-a identificat un conținut de benzen cuprins între 7 și 89 ppm (părți per milion), limita maximă admisă în apa potabilă fiind de 5 ppm. În urma acestei constatări, marii procesatori de sucuri din SUA au decis să nu mai folosească acest conservant. Benzoatul de sodiu poate produce reacții alergice, hiperactivitate și lipsă de concentrare la copii (ADHD). Asupra acestuia planează suspiciuni cu privire la generarea unor alergii.

E 224 – metabisulfit de potasiu, conservant, poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile la sulfiți, incluzând reacții respiratorii la astmatici, șoc anafilactic sau altfel de reacții alergice la persoanele sensibile.

E 300 – acid ascorbil, este un agent antioxidant obținut din glucoză și care în cantități mari poate produce diaree, atacă smalțul dinților și formarea calculilor la rinichi.

E 304 – palmitat de ascorbir, este un antioxidant care poate ataca smalțul dinților.

E 330 – acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor.  Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

E 341 – fosfat tricalcic, este un antiaglomerant, obținut din oase și piatră, care poate provoca tulburări ale tranzitului intestinal.

E 412 – gumă de guar, agent de îngroșare. Poate provoca alergii.

E 440 – pectină, agent de îngroșare. Poate fermenta în intestinul gros, provocând flatulenţă.

E 509 –clorură de calciu, se obține din calcar prin reacție cu acidul clorhidric, sau ca produs secundar la obținerea sodei. Cea mai largă utilizare, în ultimii și viitorii ani, a clorurii de calciu  vizează prevenirea formării gheții și îndepărtarea acesteia de pe șosele. Acumularea (clorurii) de calciu în organism (hipercalcemie) determină o serie de reacții, printre care: gust calcaros în gură, dureri de stomac, bufeuri, greață și vărsături, lipsa apetitului, sete extremă, dureri osoase, aritmie, pietre la rinichi, comă.

E 952 – ciclamat de sodiu, este un îndulcitor artificial care are o putere de îndulcire de 30 de ori mai mare decât zahărul. Acest aditiv nu este autorizat în SUA ca urmare a unor studii care au arătat posibile efecte carcinogene.

E 954 – zaharina, este un îndulcitor artificial care este de 200-700 de ori mai dulce decât zahărul. E954 este folosit foarte des în combinaţie cu alţi îndulcitori pentru a ascunde defectele acestora (gust, stabilitate etc.). Se foloseşte foarte des în combinaţie cu ciclamatul şi cu aspartamul în produsele “light”.

Arome – termenul se referă la produsele care nu sunt destinate consumului sub această formă, care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau modifica mirosul și/sau gustul.

În prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor. În sarea iodată se adaugă și ferocianură de potasiu – E536, agent antiaglomerant.

La peste 100 grade Celsius ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap și amețeli.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.