ATENȚIE! Trafic rutier RESTRICȚIONAT pe teritoriul Ungariei

ATENȚIE! Trafic rutier RESTRICȚIONAT pe teritoriul Ungariei

Autorităţile de frontieră ungare au anunțat că începând de astăzi, 19 august 2019, ora 23 (ora României), și până mâine la aceeași oră pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de  20 august este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

Partea maghiară a anunțat Poliția de Frontieră din România asupra acestui aspect.

„Restricţiile nu se aplică mijloacelor de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau sunt supuse unui anumit regim de temperatură. Precizăm faptul că în acest interval de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (exemplu: folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, informează agentul şef de poliţie  Ancuța – Liviuța Axinia, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră.

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea prin mai multe puncte de frontieră, astfel încât să se evite suprasolicitarea doar unora dintre acestea (exemplu: Vama Nădlac).

„De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp”, a mai precizat Ancuța – Liviuța Axinia.

Foto: Arhiva

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.