Atitudinea „impardonabilă” a directorului Filarmonicii a ajuns în atenţia Ministerului Culturii!

Atitudinea „impardonabilă” a directorului Filarmonicii a ajuns în atenţia Ministerului Culturii!

Situaţia de la Filarmonica de Stat Arad, unde angajaţii se află în conflict cu managerul Alin Văcean în special din cauza atitudii acestuia din urmă, nu l-a lăsat indiferent pe senatorul liberal Ioan Cristina (foto), co-preşedinte al PNL Arad, care a adresat o interpelare în acest sens ministrului Culturii, Csilla Hegedüs.

„Doamnă ministru, la sesizarea Sindicatului Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad, am preluat o petiție a acestora privind situația deplorabilă în care se află această instituție simbol al municipiului Arad”, a spus senatorul arădean în interpelare, atrăgând atenţia că Filarmonica de Stat din Arad a ajuns „mult sub limita minimă de funcționare”.

„Orchestra are, în acest moment, în componență 37 de instrumentiști, iar corul 32 de artiști lirici. Managementul dezastruos, atitudinea impardonabilă a managerului Alin Văcean față de angajați, față de presă și față de instituții interne și externe a contribuit la înrăutățirea situației și la declanșarea grevei generale de către Sindicatul Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad.

Fără precedent în istoria instituţiei, aproape toţi angajații de la Filarmonica de Stat Arad au intrat în grevă generală, în ultima săptămână a lunii noiembrie, acuzând lipsa unui contract de muncă la nivel de instituție în ultimii trei ani și reclamând «amenințări, șantaje și jigniri» din partea conducerii. Aproximativ 60 de artiști din cei sub 70 ai Filarmonicii de Stat Arad au refuzat să mai lucreze, declanșând greva generală, din cauza unor divergențe pe care le au cu directorul instituției, Alin Văcean, după ce acesta a impus o serie de reguli care sunt considerate inacceptabile de către salariați.

În acest sens, vă rog să precizați ce măsuri are în vedere ministerul pe care îl coordonați pentru identificarea unor soluții în rezolvarea situației de la Filarmonica arădeană?”, se arată în interpelarea senatorului.

Ioan Cristina a precizat că aşteaptă un răspuns „în scris” din partea Ministerului Culturii.

  1. Vaaaaaaaai! NU se poate!! Cristina s-a luat de omul de casa al lui Falconeti. E bai in paradis dragilor?

    Raspunde
  2. va fi razboi intre copresedinți.intreresant

    Raspunde
  3. Ministerul nu are atributii. Deci o actiune inutila.

    Raspunde
  4. No , fugi cu ipocriziile tale ba senator al vodkii , de cand spume de bere te pricepi tu la cultura ? ori ai deprins-o la Perla ( DRAGOSTEA TA) ?

    Raspunde
  5. Filarmonica din Arad se afla in subordinea Consiliului local al Municipiului Arad.

    Drept urmare, conform legii, interpelarea d-lui Cristina ar trebui redirectionata de Ministerul Culturii catre Consiliul local al Municipiului Arad.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.