Au angajat o femeie să-i ajute la curățenie, iar aceasta I-A „CURĂȚAT” DE BIJUTERII în valoare de peste 10.000 de lei

Au angajat o femeie să-i ajute la curățenie, iar aceasta I-A „CURĂȚAT” DE BIJUTERII în valoare de peste 10.000 de lei

Facerea de bine nu este un lucru tocmai ortodox în zilele noastre, lucru pe care îl demonstrează experiența trăită de o familie de români, care a apelat la serviciile de curățenie ale unei femei.

Pe cât de fericiți au fost că au găsit o persoană „de încredere” care să-i ajute la treburile gospodărești și pe care să o ajute, la rândul lor, cu un ban în plus pentru serviciile prestate, pe atât de mare le-a fost dezamăgirea membrilor unei familii bucureștene, când au aflat ce făcea – de fapt – femeia, în timp ce le deretica prin casă.

Hoața, deghizată în femeie de serviciu, își umplea buzunarele cu tot ce îi pica în mână, în timp ce făcea curățenie în casa oamenilor. În timp, familia fusese ”curățată” de bijuterii și bani în valoare de peste 10.000 de lei.

Când au asociat prezența femeii cu dispariția obiectelor de valoare, oamenii din Buftea, județul Ilfov, nu au mai stat pe gânduri și au dat-o pe mâna polițiștilor, care au reușit să recupereze o parte din bunurile furate.

Femeia de serviciu este acum cercetată pentru furt calificat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.