Au început alegerile interne în PNL Arad

Au început alegerile interne în PNL Arad

Este anul alegerilor interne în PNL. Se porneşte de la organizaţiile locale, alegerile la nivelul municipiului vor avea loc în 9 iulie iar Comitetul de Coordonare Judeţean va alege conducerea judeţeană în data de 16 iulie.

Congresul PNL, în care va fi alesă conducerea naţională, va avea loc în 25 septembrie. „PNL este principalul partid al alianţei de guvernare. Venim după un ciclu lung de alegeri şi după provocările pandemiei, este momentul să consultăm membrii PNL cu privire la conduerea partidului, de la filialele locale la cele naţionale. Ne dorim o dezbatere internă civilizată, care să aducă în fruntea PNL oameni cu legitimitate, apreciaţi de opinia publică. Obiectivul nostru este să construim politici publice de calitate în parteneriat cu cetăţenii, să guvernăm bine la nivel central şi local. Pentru a atinge aceste obiective, avem nevoie de o conducere cu legitimitate la nivel politic”, a declarat Răzvan Cadar, secretarul general al PNL Arad.

Până acum, au avut loc alegeri în localităţile Cărand (preşedinte Gligor Costuţ, primar), Dorobanţi (preşedinte Robert Bodonea, consilier local), Bârsa (preşedinte Avram Ciev, primar), Igneşti (preşedinte Marinel Urs, primar), Pleşcuţa ( preşedinte Viorel Groza, primar) Vârfurile (preşedinte Radu Giurgelea, primar) şi Cermei (preşedinte Sever Borha, viceprimar).   

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.