Au încercat să treacă granița în speranța unui trai mai bun, dar au fost prinși de polițiști

Au încercat să treacă granița în speranța unui trai mai bun, dar au fost prinși de polițiști

Șapte cetățeni străini au încercat să treacă ilegal granița dintre România și Ungaria, ascunși într-un automarfar, informează Poliția de Frontieră.

Șapte cetățeni din Afganistan și Pakistan, ascunşi într-un automarfar încărcat cu materie primă pentru cauciucuri, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Potrivit polițiștilor, în data de 29.07.2021, în jurul orei 8,20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materie primă pentru cauciucuri pentru o societate comercială din Marea Britanie.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul de marfă, șapte cetăţeni străini.

„Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 13 și 18 de ani, solicitanți de azil în România”, se mai arată în comunicat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.