Au luat BANI de la McDonald’s. Doi ARĂDENI s-au ales cu câteva MII de lei

Au luat BANI de la McDonald’s. Doi ARĂDENI s-au ales cu câteva MII de lei

Doi tineri din Arad au primit câteva mii de lei de la McDonald’s.

Cei doi se numără printre cei 34 de studenți angajați la McDonald’s care au fost premiați la cea de a 12-a ediție a Burselor McDonald’s.

De 12 ani, Bursele McDonald’s recompensează angajații studenți, cu rezultate bune atât la învățătură, cât și la locul de muncă. Din dorința de a sprijini educația și excelența, McDonald’s a premiat anul acesta 34 de angajați cu burse în valoare de 85.000 de lei și a ajuns în cei 12 ani de program la un total de 330 de burse de merit oferite, însumând 677.000 lei.

„12 ediții de Burse McDonald’s înseamnă 330 de colegi bursieri, recunoscuți pentru rezultatele remarcabile pe care le au la școală și la locul de muncă. Ne dorim să creăm un mediu de lucru cât mai plăcut pentru fiecare dintre angajații noștri și să le oferim oportunitățile de a-și duce la capăt planurile și obiectivele profesionale, dar și pe cele personale. Bursele McDonald’s reprezintă unul dintre programele de lungă durată cu care ne mândrim și pe care îl organizăm cu mare drag în fiecare an. Suntem mândri să putem susține cu burse și anul acesta un număr de 34 de angajați studenți, ca un prim pas în procesul lor de dezvoltare profesională”, a declarat Irina Panaite, Director Resurse Umane, Premier Restaurants România

Procesul de selecție a celor 34 de bursieri din acest an s-a desfășurat în perioada 21 martie – 25 aprilie. Fiecare din cei 34 bursieri de anul acesta a obţinut cel puţin media 8 de absolvire a anului universitar precedent sau cel puţin nota 8 la admitere, în cazul studenţilor din primul an. Un alt criteriu foarte important în acordarea burselor sunt recomandările profesorilor şi performanţa angajaților la locul de muncă.

Ceremonia de decernare a burselor s-a desfăşurat pe 10 mai la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti în prezenţa managementului companiei, a părinţilor angajaţilor şi a profesorilor care au susținut studenţii pe parcursul anului școlar. Fiecare bursier a primit câte un cec în valoare de 2.500 lei, înmânat de către Daniel Boaje, Directorul General Premier Restaurants România, pentru a le recunoaște meritele la școală și la locul de muncă.

Prin toate activitățile desfășurate pentru angajați, McDonald’s încurajează educația și performanța. Angajații companiei sunt recompensați cu bonusuri individuale și de echipă, în funcție de perfomanța restaurantelor, iar până astăzi, peste 35.000 de persoane au trecut prin Școala McDonald’s.

Pentru a susține diversitatea angajaților săi, McDonald’s a pus bazele unui program de muncă flexibil și răsplătește fidelitatea angajaților care aniversează 1, 3, 5, 10, 15 și 20 de ani vechime în companie. Mai mult decât atât, programul de Manager Trainee, de pregătire accelerată, se adresează atât absolvenților din interiorul McDonald’s, cât și celor din afara companiei. În prezent peste 4.500 de angajați întâmpină clienții în cele 71 de restaurante McDonald’s din țară, dintre care aproape 2.500 sunt tineri care au sub 25 de ani.

Despre McDonald’s în România

Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania și Malta. Premier Capital plc operează 138 de restaurante în locatii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive și numeroase cafenele McCafé. În România, McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 71 de restaurante în 21 de oraşe. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 4.500 de angajaţi şi primește zilnic peste 200.000 clienţi. În 2017 a fost desemnat cel mai bun angajator pentru al patrulea an consecutiv, conform AON România.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.