Au vrut să FURE din BISERICĂ, dar au fost PRINŞI ÎN FLAGRANT

Au vrut să FURE din BISERICĂ, dar au fost PRINŞI ÎN FLAGRANT

Polițiștii Secției nr. 2 Micalaca cercetează doi bărbați pe care i-au depistat în timp ce încercau să fure dintr-o biserică de pe raza municipiului.

„Polițiștii au depistat în flagrant delict doi bărbați, de 24 și 33 de ani, din Reșița, care au pătruns prin efracție într-o biserică de pe strada Voinicilor din municipiu, de unde ar fi încercat să sustragă bani și obiecte de cult pe care urmau să le valorifice. Cei doi bărbați au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în vederea arestării”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pe numele celor în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt.

Foto: Arhiva

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.