Audiențe pentru arădeni la Biroul Avocatului Poporului

Audiențe pentru arădeni la Biroul Avocatului Poporului

Arădenii pot beneficia de audiențe la reprezentanții Avocatului Poporului.

Biroul Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului aduce la cunoștința cetățenilor interesați că în datele de 6 iunie și 4 iulie, între orele 10 și 14, la sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Arad, din strada Mucius Scaevola, nr. 9-11, reprezentanți ai Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului vor acorda audiențe. Astfel, toți cetățenii care consideră că li s-au încălcat drepturi de către autoritățile administrației publice locale se pot înscrie în audiență la numărul de telefon 0256-220321 sau prin e-mail, la adresa avptimis@avp.ro. 

Audiențele se susțin, în paralel, și la sediul Biroului Teritorial Timișoara al Avocatului Poporului din Timișoara, B-dul Republicii, nr. 12, zilnic între orele 9 – 16.

Nu se percep taxe pentru acordarea audiențelor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.