Austria elimină obligația carantinării pentru COVID, de frica revoltelor sociale

Austria elimină obligația carantinării pentru COVID, de frica revoltelor sociale

Austria renunță la carantina pentru persoanele infectate cu coronavirus, de la 1 august. Decizia guvernului a fost luată având în vedere consecințele psihologice și sociale ale restricțiilor din pandemie. Anxietatea și depresia au crescut în întreaga lume.

„Problema revoltelor sociale mă preocupă la fel de intens ca precum criza provocată de coronavirus”, a spus Johannes Rauch, ministrul Sănătății austriac (Verzi). „Acum aplicăm restricții de circulație, în loc de carantina obligatorie”, a mai declarat el, lansând însă și un apel către cetățeni: „Oricine e bolnav, să stea acasă”.

„Nu putem testa pandemia, să o vaccinăm și să o izolăm. Dar suntem chiar bine pregătiți pentru o nouă fază în lupta împotriva pandemiei”, a precizat el. În plus, există obligația de a raporta cazurile, pentru a păstra o imagine de ansamblu asupra evoluției bolii.

Pericolul neliniștii sociale

Rauch a declarat, pentru „Tiroler Tageszeitung”, că războiul din Ucraina, criza gazelor și creșterea prețurilor amenință populația, în toamnă. „Sunt ministru al Afacerilor Sociale și al Sănătății, așa că problema socială și problema revoltelor sociale mă preocupă la fel de intens ca și criza coronavirusului”.

Rauch s-a referit la modele internaționale precum Danemarca, Norvegia, Marea Britanie, Spania și Elveția. Carantina de acolo a fost ridicată de luni de zile, fără consecințe majore.

De asemenea, guvernul austriac a pus la îndoială validitatea numărului de pacienți cu Covid din spitale. O analiză detaliată arată că doar circa jumătate dintre pacienții în cauză au Covid-ul ca diagnostic principal, a spus Katharina Reich, expertă la Ministerul Sănătății, citată de Tagesschau.de.

Fără vizitatori infectați

Restricțiile de mișcare includ interdicția ca vizitatorii infectați să intre în spitale, sanatorii, centre pentru vârstnici și persoane cu dizabilități. După cum se vede și din proiectul pus la dispoziția agenției austriece de presă, APA, angajații infectați își pot continua activitatea în aceste incinte, purtând mască. Măștile nu sunt obligatorii în aer liber și la o distanță minimă de peste doi metri.

Pentru a proteja persoanele deosebit de expuse riscului, ordonanța privind grupurile de risc va fi reintrodusă până în octombrie, după cum a declarat ministrul Muncii, Martin Kocher (ÖVP). Acest lucru permite suspendarea angajaților care, în ciuda vaccinării, se tem de boli grave sau care nu pot fi vaccinați din motive medicale.

Incidența de șapte zile a Covid-19 în Austria este de aproximativ 900 de cazuri la 100.000 de locuitori – peste valoarea din Germania.

Notă: Articolul a fost publicat și în HotNews

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.