Autoritățile au decis: Unde va fi amplasat parcul din Vlaicu

Autoritățile au decis: Unde va fi amplasat parcul din Vlaicu

Vești bune pentru locuitorii cartierului Aurel Vlaicu: Primăria Arad a anunțat că va realiza un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui parc în zona UTA.

În cadrul ședinței extraordinare de luni, 16 octombrie, aleșii locali au aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea unui parc în zona UTA, pe strada Poetului. Investiția în valoare de aproape 6 milioane de lei ar urma să se realizeze în 45 de luni, din care jumătate de an va fi execuția efectivă a lucrărilor.

Prin această investiție, municipalitatea arădeană spune că își propune „să îmbunătățească condițiile de viață a cetățenilor prin crearea unui cadru natural optim de petrecere a timpului în aer liber, satisfacerea nevoilor de agrement și recreere a populației urbane, reducerea nivelului de poluare și nu în utimul rând  îmbunătățirea aspectului estetic al zonei”.

În suprafață de peste 5000 mp, parcul va dispune de o zonă destinată fotografiilor și de una pentru practicarea fitness-ului în aer liber. În centrul parcului se are în vedere amenajarea unei fântâni arteziene cu jocuri de apă şi lumini. Totodată se propune realizarea de alei pietonale (dotate cu bănci de odihnă și coșuri de gunoi) și piste de biciclete, reabilitarea peisageră a zonei, prin toaletarea vegetației existente și plantare de material dendrologic nou,  asigurarea iluminatului ornamental și realizarea unui sistem wi-fi. 

„Dorim să expropriem terenul respectiv pentru a putea să amenajăm un mic parc în continuarea locului de joacă existent. Vorbim despre o suprafață de teren viran, aflat în proprietate privată, de unde și necesitatea exproprierii. Nu putem fi de acord cu dorința proprietarului de a construi blocuri.  Prin urmare facem un efort birocratic acum astfel încât în cel mai scurt timp să putem expropria și apoi să intrăm în linie dreaptă cu ceea ce înseamnă PUZ, proiectare și în final execuție.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Sursa foto: Pixabay.com (caracter ilustrativ)

  1. fix pix va fi parcul ala minuscul in cel mai mare cartier al Aradului

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.