Autostradă ÎNCHISĂ la câteva luni de la INAUGURARE

Autostradă ÎNCHISĂ la câteva luni de la INAUGURARE

Deși a fost inaugurată cu numai câteva luni în urmă, o bucată de autostradă din România necesită să fie închisă traficului, din cauza unor crăpături apărute în asfalt.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunță că începând de luni 07 septembrie, ora 08.00, pe Autostrada A1 Orăștie – Sibiu nu se va mai putea circula timp de aproximativ o lună și jumătate, iar în funcție de condițiile meteorologice, această perioadă se va putea prelungi.

Potrivit companiei, circulaţia pe segmentul respectiv se desfăşura deja pe o singură bandă pe sens. Execuţia necorespunzătoare a lucrărilor a cauzat degradări serioase la km 275+650 al autostrăzii (km 60+600 proiect).

„Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că începând de luni (07.09.2015), ora 8:00, pe Autostrada A1, , va fi instituită restricția totală a traficului rutier, respectiv între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455). Precizăm că instituirea acestei restricții este necesară în vederea remedierii degradărilor constatate”, precizează CNADNR.

„Menționăm că, atât experţii tehnici din partea Antreprenorului, cât şi cei din partea Beneficiarului, au concluzionat faptul că apariţia şi evoluţia defectului (crăpătura) de la km 275+650 nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare a terenului, ci unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzătoare a lucrărilor la corpul autostrăzii, în perioada 2012 – 2013”, se mai arată în comunicat.

În perioada de restricție totală, traficul rutier se va desfășura pe o rută alternativă, respectiv: DN 1 între localităţile Sălişte şi Cunţa.

Autostrada a fost inaugurată în luna noiembrie a anului trecut.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.