Autoturism în valoare de aproape 50.000 de euro, căutat în Spania, depistat la Arad

Autoturism în valoare de aproape 50.000 de euro, căutat în Spania, depistat la Arad

Un autoturism în valoare de câteva zeci de mii de euro, căutat de autoritățile spaniole, a fost depsitat în municipiul Arad.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de frontieră Arad au descoperit un autoturism, în valoare de aproximativ 48.000 de euro, căutat de autorităţile din Spania.

„În data de 17 ianuarie, în baza unei informații deținute, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de frontieră Arad au descoperit pe raza municipiului Arad un autoturism marca BMW X4, model 2021,înmatriculat în România, care figurează în bazele de date «bun căutat pentru confiscare», alertă introdusă de către autorităţile din Spania, în acest an 05.01.2022. Mijlocul de transport  în valoare de  48. 000  de euro a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-un comunicat de persă al Poliției de Frontieră.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.