Avalanșă de INTERNĂRI la Spitalul Județean! A început să funcționeze și Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă II

Avalanșă de INTERNĂRI la Spitalul Județean! A început să funcționeze și Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă II

Numărul pacienților diagnosticați cu virusul SARS CoV-2 și internați pe secțiile Covid-19 ale Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a ajuns în această dimineață la 253, anunță conducerea instituției.

Potrivit unei informări transmise către NewsAr.ro, 37 dintre pacienți sunt internați pe secțiile de terapie intensivă.

Dintre bolnavi, 23 sunt copii, internați în Compartimentul Boli Infecțioase Copii.

„În contextul creșterii numărului de cetățeni infectați cu virusul SARS CoV-2, care necesită internare, în ultima săptămână am deschis trei secții în circuit COVID-19 cu un total de 78 de paturi. Este vorba despre secțiile din incinta fostului Spital Municipal: Urologie cu 28 de paturi și Chirurgie Generală II cu 25 de paturi, iar azi dimineață am deschis și secția Clinică Medicina Muncii în circuit COVID-19 cu alte 25 de paturi dotate cu prize de oxigen. În total avem 256 de paturi alocate pacienților cu infecție SARS CoV-2”, a declarat Florina Ionescu, manager interimar al SCJU Arad.

De remarcat, că și Secția Clinică Anestezie și Terapie Intensivă II este funcțională, începând de astăzi, cu un număr de 25 de paturi după ce, în mai puțin de o săptămână, au fost finalizate lucrările necesare pentru relocarea secției, anunță Florina Ionescu.

Astfel, numărul total al locurilor în terapie intensivă destinate pacienților în stare gravă a crescut de la 27 la 37 – 12 paturi fiind funcționale în Compartimentul Anestezie și Terapie Intensivă IV și 25 în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă II.

„De o săptămână, angajați ai spitalului împreună cu angajați ai unor societăți autorizate în domeniul instalațiilor electrice și a fluidelor medicale au muncit la relocarea Secției Clinice Anestezie și Terapie Intensivă II într-un alt corp de clădire, mai spațios care ne-a permis creșterea numărului de paturi, atât de necesare pacienților aflați în stare critică. S-a muncit contra-cronometru pentru a ne alinia prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește funcționarea unei secții de terapie intensivă. Trebuie înțeles faptul că un pat de terapie intensivă nu se autorizează atât de ușor – sunt o sumedenie de condiții care trebuie îndeplinite, precum gaze medicale, instalații electrice, dotări… Fiecare pat este prevăzut cu două prize de oxigen, 12 prize electrice, o priză de aer comprimat precum și aparatura medicală corespunzătoare activității medicale specifice terapiei intensivă. Fiecare pat are propria siguranță pentru energia electrică. Am reușit, în timp record, să ne aliniem fiecărei cerințe în parte, iar pentru toată munca depusă vreau să mulțumesc fiecărui coleg care a înțeles necesitatea acestei secții. Aceste paturi au devenit deja neîncăpătoare deoarece în Unitatea Primire Urgențe 16 pacienți erau în așteptarea unui pat de terapie intensivă însă am reușit să deblocăm o parte din locurile de terapie intensivă din urgențe”, a explicat Florina Ionescu, manager interimar al SCJU Arad.

  1. Stiati de 4 luni ca vine valul al patrulea si stam cel mai prost cu vaccinarea iar voi in loc sa luati masuri preventive si sa impuneti restrictii sau sa fi scos mai repede loteria la inaintare, ati organizat festivaluri si Congrese.Guvern mai slab al dreptei nu a avut Romania.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.