Românii cu averi nejustificate vor face câte un pas în față. Şeful Fiscului a declarat subtil, într-o conferinţă de presă, că nu mai este mult până la momentul în care îmbogăţiţii peste noapte ai României vor fi chemaţi să dea explicaţii.
ANAF îşi va continua operaţiunea de control la nivel naţional a peste 2.000 de români cu averi mari și explicații puține.
Decizia de a controla românii cu venituri mari a fost luată în 2010. Potrivit hotărârii, persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Guvernul a început încă din 2013 acţiuni de verificare a mai multor persoane cu mari averi suspectate că au depăşit „riscul minim acceptat” prin neplata impozitelor şi a decis să apeleze la specialişti fiscali străini şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a-i instrui pe inspectori.
Normele în domeniu stabilesc de altfel că Fiscul va verifica, într-o primă etapă, persoanele cu venituri mari fără să le notifice, selecţia urmând să fie efectuată de pe o listă a persoanelor care depăşesc „riscul minim” acceptat de administraţia fiscală.
Acţiunile de control sunt iniţiate în baza deciziei din decembrie 2010 a Guvernului, conform căreia persoanelefizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
Pentru stabilirea bazei impozabile, autoritatea fiscală foloseşte metode indirecte, respectiv cea a sursei şi cheltuirii fondului, a fluxurilor de trezorerie şi a patrimoniului. Metoda sursei şi cheltuirii fondului constă în compararea cheltuielilor efectuate de o persoană fizică cu veniturile declarate în perioada verificată şi se bazează pe principiul că orice cheltuială în exces faţă de valoarea declarată a veniturilor reprezintă venit impozabil nedeclarat.
sursa foto:ziaresireviste
Lasă un comentariu