AVERTISMENT DUR de la UE cu privire la CAFEA şi RED BULL

AVERTISMENT DUR de la UE cu privire la CAFEA şi RED BULL

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), agenţie a Uniunii Europene, a făcut, recent, un avertisment dur: Nu beţi mai mult de patru ceşti de cafea pe zi! Cu toate acestea, nu consumul de espresso sau cafea cu lapte este lucrul cel mai îngrijorător, ci faptul că energizantele Red Bull sunt foarte populare în rândul tinerilor.

Principalul mesaj al raportului este ca oamenii să fie atenţi şi la consumul de cofeină din alte surse decât cafeaua. „Riscul pentru sănătate nu este enorm, dar există”, a punctat un reprezentant al UE.

A consuma o cantitate mai mare de patru ceşti pe zi este dăunător pentru sănătate, mai ales pentru minori sau femeile însărcinate, a avertizat EFSA, informează The Telegraph.

Recomandarea este ca aportul zilnic de cofeină în cazul unui adult să fie sub 400 mg, iar femeile însărcinate nu trebuie să depăşească jumătate din această cantitate, în timp ce minorii trebuie să consume şi mai puţin.

Problema este că tinerii pot să depăşească uşor doza zilnică recomandată dacă beau o cafea, o cola şi două-trei cutii de Red Bull.

Dintre cele 13 ţări UE studiate în cadrul raportului, Danemarca a ieşit pe primul loc în privinţa cosumului de cofeină, cu 33% dintre locuitori care depăşesc limita de 400 de mg. Urmează Olanda (17,6%0) şi Germania (14,6%). Francezii au surprins cu un procentaj de 5,8%.

Foto: gutefrage.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.