Revista Forbes a plasat România pe locul 10 în lume din punct de vedere al riscului de extindere a pandemiei de coronavirus şi pe locul patru în Europa, după Italia, Spania şi Franţa.
Nelu Tătar, ministrul Sănătății, a vorbit marți seara, la un post TV, despre riscul extinderii infecției cu noul coronavirus. Ministrul a declarat că în acest moment nu a fost atins vârful epidemiei și există 11 focare în țară cu o transmitere comunitară accentuată.
„În acest moment, avem zece județe (n.r. – între care și Aradul) plus Bucureștiul care au 70% din cazuri. Aceste zone trebuie evaluate periodic, la fața locului. Suntem într-o perioadă în care nu am atins vârful. Este un număr constant de cazuri în ultima perioadă, nu avem încă dublarea de la o zi la alta și sper să nu o avem. Ținem sub control aceste focare care sunt cele mai arzătoare. Încercăm să facem anchete epidemiologice și să-i izolăm pe acei contacți care posibil devin pozitivi”, a spus Nelu Tătar.
Ministrul a avertizat că în România „avem o răspândire comunitară cu zece focare, în care avem o transmitere accentuată”.
Lasă un comentariu