Banii vorbesc

Banii vorbesc

Un fost coleg de ziar mi-a dedicat o jumătate de pagină în publicaţia pe care o conduce. O fi de bine, o fi de rău? Sincer nu mi-am dat seama, pentru că în afara unui alt fost coleg, acum funcţionar public, nu mi-a mai semnalat nimeni că ar fi citit articolul respectiv. Nici colegul ăsta, funcţionarul, nu l-ar fi citit, probabil, dacă nu intra în atribuţiile sale de serviciu să facă revista presei, zilnic, în instituţia la care lucrează.

Dar, să vă spun despre ce este vorba. Ziarul online la care lucrez (newsar.ro) şi pe care l-am înfiinţat în 2007, fără nici un fel de ajutor din partea nimănui (cu excepţia celui venit din partea colegilor cu care am pornit la drum) a publicat o ştire despre un tramvai Imperio, care a „crăpat” la Fortuna. Chiar aşa am scris şi pe newsar.ro, că a „crăpat”. În ghilimele. Sigur că puteam găsi un titlu mai blând, dar aici vorbim de un tramvai de peste 1 MILION de EURO, achiziţionat de municipalitate din bani publici. Adică, din banii arădenilor. În plus, explicaţiile oferite de Compania de Transport Public referitoare la incident au fost mai mult decât hilare. „A fost vorba despre o eroare care a apărut pe display iar vatmanul, fiind precaut, a preferat să comunice acest fapt deşi situaţia putea fi remediată printr-o simplă resetare a computerului. Trebuia doar resetat, ca şi orice alt computer”, a declarat atunci Petru Cuvineanu, directorul tehnic al Companiei de Transport Public. Explicaţia a fost caraghioasă pentru că, să fim serioşi, tramvaiul a plecat de acolo tractat de o „vechitură” care circulă, probabil, de zeci de ani pe liniile din Arad. Pe toate liniile! Deci, poate că n-a fost vorba doar despre o simplă eroare care putea fi remediată printr-o simplă resetare a computerului. Pentru că, dacă ar fi fost doar atât, ar fi fost resetat respectivul computer şi tramvaiul ar fi mers mai departe pe „picioarele” (roţile) lui. Nu era nevoie să fie tractat de „vechitura” aia, nu?

Desigur că situaţia relatată de newsar.ro nu a convenit mai marilor de la Astra Vagoane Călători şi, probabil, mai marilor urbei, dar noi nu ne-am facut decât datoria de a informa arădenii despre ceea ce s-a întâmplat cu un tramvai de peste 1 MILION de EURO cumpărat din banii cetăţenilor (mulţi dintre ei fiind nevoiţi să aştepte zeci de minute în blocajul iscat de acel Imperio).

Poate n-ar trebui să spun asta, dar am fost sunat, personal, să scot ştirea respectivă de pe site. Aşa, pur şi simplu. Ca şi cum nici nu ar fi fost scrisă iar Imperio ăla n-ar fi „crăpat” la Fortuna. Bineînţeles că am refuzat. Cine mă cunoaşte ştie că nici dacă ar fi venit domnul Blidar (patronul de la Asta Vagoane Călători) cu un purcoi de bani nu aş fi scos ştirea de pe site. Din respect pentru cititori şi pentru meseria de ziarist, care a ajuns atât de blamată şi pentru că mulţi colegi nu au avut puterea să refuze ofertele tentante venite din partea unor oameni de afaceri sau politicieni interesaţi să-şi cosmetizeze imaginea…

Mă opresc aici, nu înainte de a vă spune că articolul dedicat mie a apărut într-un ziar al trustului de presă finanţat de Astra Vagoane Călători. Este şi motivul pentru care manifest toată înţelegerea vizavi de gestul colegului care m-a urecheat. În cazul lui, banii vorbesc!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.