Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T. au ridicat aproape 2.000 de grame de cannabis, în urma unei percheziţii efectuată la locuința unui bărbat din județul Arad.
La data de 28 octombrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad au efectuat o percheziţie domiciliară, într-o localitate din judeţul Arad, la locuința unui bărbat de 30 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc.
În urma percheziţiei, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 1.850 de grame de cannabis.
Din cercetări a reieşit că acesta ar fi intenționat să comercializeze drogurile pe raza județului Arad.
Bărbatul a fost prezentat magistraților Tribunalului Arad, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă, pentru de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu