Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce încerca să FURE o BICICLETĂ

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce încerca să FURE o BICICLETĂ

Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de menținere a ordinii publice în zona centrală a municipiului Arad, a prins în flagrant o persoană în timp ce sustrăgea o bicicletă.

Jandarmii au observat respectiva persoană pe Bulevardul Revoluției, în momentul în care desfăcea dispozitivul de siguranță al bicicletei și intenționa să plece cu ea.

S-a procedat la stabilirea identității persoanei şi, după verificări, a rezultat că este vorba de un bărbat în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în orașul Sânnicolau Mare din județul Timiș. Acestuia i-au fost întocmite actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale, pentru „tentativă” la infracțiunea de „furt calificat”.

Jandarmii l-au identificat și pe proprietarul bicicletei, un bărbat care, la momentul respectiv, se afla într-un local din apropiere.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.