Bărbat reținut de polițiștii arădeni pentru contrabandă cu arme

Bărbat reținut de polițiștii arădeni pentru contrabandă cu arme

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează un bărbat bănuit de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 15 iunie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au prins în flagrant delict, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, un bărbat, din județul Mureș, de 27 de ani, pasager într-un autocar din Austria, în bagajul căruia au descoperit un pistol de autoapărare supus autorizării, cu gaze și alarmă, de calibrul 9 mm și 10 cartușe cu capsele nepercutate, de același calibru.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu ar fi declarat arma și muniția autorităților vamale la intrarea în țară, acesta nefiind autorizat legal pentru deținerea, portul și folosirea armelor letale/neletale.

Arma și muniția au fost indisponibilizate, iar polițiștii l-au reținut pe bărbat pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Arad.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.