Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu poliţiştii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Lipova au depistat un bărbat, urmărit internaţional.
Poliţiştii au reţinut la sfârşitul săptămânii trecute, pe raza localităţii Lipova, un bărbat de 27 de ani, care s-a dovedit a fi urmărit internaţional, pe numele acestuia existând un mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia. El este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi pe teritoriul acestui stat.
Conform procedurii, bărbatul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care au emis pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile, în vederea predării către autorităţile italiene.
Lasă un comentariu