Bărbaţi urmăriți de autorităţile din România şi Franţa, găsiți la PTF Nădlac

Bărbaţi urmăriți de autorităţile din România şi Franţa, găsiți la PTF Nădlac

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente trei bărbați căutaţi de autorităţile din România și Franța

În data de 15.08.2019, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, cetăţeanul român B.A., în vârstă de 47 de ani, domiciliat în judeţul Vaslui.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru infracțiunea de furt, având de executat şase luni.

În data de 16.08.2019, ora 03.40,  în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din ţară, cetăţeanul român R.H., în vârstă de 30 de ani.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile franceze, un mandat european de arestare, pentru infracțiuni contra proprietăţii.

În aceiași zi, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român D.F., în vârstă de 42 de ani, domiciliat în judeţul Brașov.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 255 zile de închisoare.

În toate cazurile, persoanele au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.