Bariera de la intrarea în Arad dinspre Șiria va fi desființată. Primarul Bibarț amenință cu panourile rușinii

Bariera de la intrarea în Arad dinspre Șiria va fi desființată. Primarul Bibarț amenință cu panourile rușinii

Trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în municipiul Arad dinspre localitatea Șiria va fi desființată la momentul la care se va deschide pasajul din Micălaca, în ciuda solicitărilor depuse de mai mulți primari și parlamentari arădeni.

Menținerea trecerii la nivel cu calea ferată nu este posibilă, acesta este răspunsul dat de Compania Națională de Căi Ferate (CRF) SA Primăriei Municipiului Arad, ca urmare a adresei prin care se solicita menținerea trecerii la nivel cu calea ferată de la intrarea în municipiul Arad dinspre localitatea Șiria.

În adresa oficială se invocă un aviz emis în 2010 de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru proiectul tehnic de execuție al pasajului din Micălaca, dar și faptul că CFR are în plan un proiect de modernizare al căii ferate Caransebeș –Timișoara – Arad, care presupune suplimentarea celor două linii existente cu încă una.

Conform legislației în vigoare, nu se admite amplasarea trecerilor la nivel cu intersectarea unui grup de trei sau mai multe linii de cale ferată.

În cadrul conferinței de presă de joi, 7 decembrie, primarul Călin Bibarț a afirmat că este în dezacord total cu decizia celor de la CFR și că le va solicita amânarea acesteia, cel puțin până la demararea proiectului de modernizare a căii ferate.

„Am primit un «cadou» de Moș Nicolae de la Ministerul Transporturilor prin vocea directorului de la CFR. Este vorba despre o adresă prin care ni se explică faptul că nu se va putea menține bariera de pe strada Șiriei la momentul la care se va deschide pasajul. Se invocă două motive importante. Primul este că atunci când s-au aprobat lucrările la pasaj a fost emis un aviz prin care se specifica acest lucru. Consider că nu este imposibil ca ministerul să revină asupra acelui aviz, mai ales că au trecut 13 ani de atunci. Al doilea motiv invocat este un proiect al CFR-ului care prevede modificarea căii ferate. În acea zonă va fi amenajată și a treia linie pe lângă cele două existente care trebuie modernizate, iar regulamentul CFR nu permite trecere la nivel cu calea ferată când sunt mai mult de două linii. Azi, voi reveni cu o solicitare în care le voi spune că vom verifica și noi tot ceea ce prevăd regulamentele domniilor lor și dacă nu cumva ar exista excepții, cum sunt cele de pe Câmpul Liniștii sau în cartierul Grădiște unde sunt mai mult de două linii și totuși se menține trecerea la nivel. Până ne lămurim cu toate acestea, solicităm menținerea barierei. Dacă ne gândim că și construcția pasajului a durat aproape 20 de ani de la momentul în care a fost anunțată intenția, atunci avem rezervele noastre cu privire la urgența cu care se va demara proiectul de modernizare a căii ferate. Le atașez și modelul de panouri pe care intenționăm să le amplasăm de o parte și de alta a drumului, prin care îi vom informa pe toți participanții la trafic cine sunt cei care au dispus închiderea acelui drum. Ne vom asigura că le vom amplasa la suficientă distanță de calea ferată încât să nu avem nevoie de avizul CFR pentru aceasta. Sper ca în cele din urmă să găsim o soluție favorabilă pentru oameni. De aceea suntem în funcții: să identificăm soluții, nu să explicăm «cum nu se poate».”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Mai bine de jumătate din populația județului Arad ar urma să fie afectată de desființarea trecerii la nivel cu calea ferată de la intrarea în municipiul Arad dinspre localitatea Șiria. La inițiativa primarului Călin Bibarț, la finele lunii noiembrie, a fost semnată o petiție de către nu mai puțin de 13 primari din județul Arad care a fost expediată atât Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cât și Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A. București. Prin respectivul document edilii din Arad, Ineu, Șiria, Sebiș, Vladimirescu, Șilindia, Hășmaș, Șicula, Buteni, Bocsig, Cărand, Cermei și Brazii  solicitau menținerea accesului și circulației rutiere la trecerea la nivel cu calea ferată la intrarea în municipiul Arad și după finalizarea lucrărilor de la pasaj, DJ 709 fiind cel mai utilizat drum din județ.

Sursa foto: Primăria Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.