Președintele, Traian Băsescu, a declarat, marți, la Adevărul Live, că justiția nu poate să redreseze clasa politică, subliniind că partidele trebuie să se „curețe” din interior și că prima măsură, care ar trebui adoptată, în acest sens, este legea finanțării partidelor. În viziunea șefului statului, „dacă partidele nu se reformează, vom avea o continuă defilare a politicienilor pe la DNA”, informează Agerpres.
„Niciodată justiția nu va putea să asaneze clasa politică, dacă partidele înseși nu se curăță din interior, pentru că în partide în general se știe viața fiecăruia, iar conducerile partidelor au obligația să privească la calitatea oamenilor și chiar să și-i supravegheze, pentru că imediat în mediile politice când un ministru, când un președinte de consiliu județean începe să scape piciorul, se aude, se vorbește, deci partidele au propriii lor senzori. Ce face acum justiția este pur și simplu lupta împotriva corupției, dar dacă partidele nu se reformează, vom avea o continuă defilare a politicienilor pe la DNA. Cheia nu este să aresteze cât mai mulți DNA-ul, DNA-ul va aresta atâți cât poate și pe cei pe care îi descoperă cu probe, că poată să audă, dar dacă nu are probe, nu le poate face nimic. DNA-ul își face acum o treabă care ține de lupta împotriva corupției”, a spus Traian Băsescu.
Șeful statului a apreciat că primul lucru care ar trebui făcut, pentru a se trece la redresarea vieții politice, este legea finanțării partidelor.
„Aici este ABC-ul prin care corupția intră în partide și doar cei necinstiți o să vă spună că ei nu cred că în partidele lor există și finanțări netransparente. Uitați-vă la afișaj în orice campanie și imaginați-vă despre ce vorbim. Ce face DNA-ul? Luptă împotriva corupției DNA-ul, DIICOT-ul, Parchetul General, instanțele, dar asanarea clasei politice nu o pot face decât partidele. S-ar putea ca acțiunea parchetelor să aibă un singur impact pe partide, și anume, să-i conștientizeze că nu mai merge cum mergea”, a explicat șeful statului.
Lasă un comentariu