Băsescu: Dacă mă suspendă, CER PRELUNGIREA MANDATULUI

Băsescu: Dacă mă suspendă, CER PRELUNGIREA MANDATULUI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că dacă va fi suspendat din nou va cere prelungirea mandatului, adăugând că „îi vor trimite mărţişoare la Cotroceni”. Aceste afirmații au fost făcute la postul B1 TV, unde președintele a fost întrebat dacă a luat în calcul prelungirea mandatului, având în vedere cele două suspendări din funcţie.

„Dacă mai fac una (o suspendare – n.r.), sigur le cer, pentru că eu, când am fost suspendat, nu am primit salariu, deci nu poate să îmi spună nimeni că mi-a curs vechimea. Nu mi-a curs vechimea, nu am contribuit la asigurările sociale, la şomaj, nimic. Deci acea lună şi jumătate din 2012 este deja scurtare de mandat. Dacă mi-ar fi dat salariu, puteau să spună că m-au trimis în concediu de odihnă, dar aşa au fost regulile, fără salariu”, a declarat Traian Băsescu, la B1 TV.

El a continuat: „Dacă mai fac una (o suspendare – n.r.), vorba lui Dragnea, o să îmi trimită mărţişoare la Cotroceni”.

Băsescu a ținut să precizeze că suspendarea sa ar fi o „măsură antinaţională”.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.