Bătaie de joc perpetuă la Stadionul UTA! Suporterii: „Merităm și mai multă batjocură, indiferență și mediocritate”

Bătaie de joc perpetuă la Stadionul UTA! Suporterii: „Merităm și mai multă batjocură, indiferență și mediocritate”

Administraţia liberală a Aradului nu dă semne că ar fi preocupată de respectarea vreunui termen în ceea ce priveşte lucrările efectuate la Stadionul „Francisc Neuman”.

Ultraşii arădeni au atras iar atenţia că termenele de finalizare au fost fentate din nou de constructorul desemnat.

„1) Lucrările la tribuna 1 sau cele de instalare a dotărilor stadionului (cum ar fi, spre exemplu, scaunele) au rămas pe loc. Estimativ, ar putea dura minim 6 luni pentru ca stadionul să fie pregătit complet din acest punct de vedere pentru a putea găzdui un meci oficial. Noul termen oficial pentru terminarea în totalitate lucrărilor de la stadion este necunoscut, pe panoul de la intrare fiind încă trecută data de 23 noiembrie 2018.
2) A rămas pe loc și proiectul de modernizare a nocturnei și a sistemului de iluminat. Ultima zi de depunere a ofertelor pentru licitație a fost 29 octombrie. De atunci nu se mai știe nimic despre contract. Lucrarea e programată să dureze 9 luni conform DALI-ului.
Dosar online: https://goo.gl/tuvf3Y
3) Singurii care lucrează la stadion în acest moment sunt cei de la firma Rulouri de Gazon, care oferă și poze din timp în timp pe pagina lor odată ce avansează cu munca la noul teren. Termenul de finalizare a gazonului este 1 iulie 2019!”, au arătat ultraşii arădeni într-o postare pe Facebook.

„Sărbători fericite, dragi utiști! La acest sfârșit de an ați primit cadou noi termene și promisiuni. Știm că vă era atât de dor de ele! Merităm și mai multă batjocură, indiferență și mediocritate”, au mai adăugar reprezentanţii suporterilor.

https://www.facebook.com/UltrasArad/photos/a.490235391045163/2069402606461759/?type=3&theater

  1. … si din nou TEHNODOMUS !!!

    NU vati saturat de ei? sunt acaparatori de fonduri publice, abonati, care preiau lucrari si le lalaiesc…. pana la sfantul asteapta!
    Daca au un termen de finalizare, de ce primaria le accepta alte si alte termene?
    De ce nu se da amenzi de 20.000euro/zi pentru intarzierea lucrarilor???

    Raspunde
  2. Si ca totul sa fie ca la carte, PRIMARIA face cum vor ei si nu lasa expertii sa lucreze cu trebuie!
    Citat din declaratia firmei care se ocupa de gazon:

    ‘Rulouri de Gazon:
    Proiectul licitatiei este la fel de prost, prevede montarea gazonului pe nisip fin. Nu va face radacini, va aluneca. Ne luptam ca beneficiarul sa accepte modificarea solutiei, sa putem monta gazonul pe substrat profesional. Am dovedit ca stim ce facem la Astra, Calarasi, chiar si Arena Nationala – singura gazonare cu gazon romanesc, de succes timp de un an, pana cand PMB a oprit intretinerea.’

    Sunt uimit cat de INCOMPETENTI sunt angajatii PRIMARIEI ARAD! si inca sunt angajati ai primariei!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.