Beniamin Vărcuș, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal (CLM) apreciază că regimul despotic al lui Gheorghe Falcă dă semne serioase că se clatină iar barca începe să ia apă. Ieri, valorile democratice au triumfat, după o luptă grea a consilierilor PSD şi ALDE cu maşina infernală a edilului, susține el. După cum a vrut electoratul, singurul în măsură să cântărească dreptatea, Flavius Filip a fost investit cu mandatul ce i se cuvenea de drept, afirmă social-democratul.
„Nu te poţi juca la infinit cu nişte jucării explozive fără ca în cele din urmă să produci combustie în propria ogradă. Şi exact asta a păţit Falcă, păpuşarul grupului depersonalizat de consilieri liberali. Simple marionete care votează la ordin toate scenariile murdare ale primarului, fără a avea vreo remuşcare că în fond acţionează împotriva arădenilor, a nevoilor şi viitorului acestora. În nemăsuratul său orgoliu şi primitivismul politic ce-l caracterizează, Falcă a obturat voinţa electoratului, împiedicând o bună bucată de vreme, prin tertipuri mizerabile, investirea lui Flavius Filip drept consilier municipal. Un mandat atribuit grupului social-democrat din CLM prin votul suveran al cetăţenilor. Din fericire, colegii maghiari plus un consilier independent au restabilit balanţa, dând dovadă de conştiinţă şi responsabilitate”, a declarat Beniamin Vărcuș.
„Calcule politicianiste meschine şi mutări dezarticulate din tabăra lui Falcă Gheorghe au făcut însă ca în şedinţa CLM din ziua precedentă să se întâmple un fapt rarisim în analele practicilor democratice. La semnalul micului despot din Brad, fanfara liberală din consiliu a votat, culmea, împotriva investirii propriului consilier. De unde se vede clar până unde este capabil să meargă acest personaj în momentul în care mizeria internă din PNL Arad dă în clocot. Nu mai constituie un secret pentru nimeni modul total destructiv şi tiranic în care primarul gestionează precum un torţionar atmosfera din filiala locală, membrii fiind mai degrabă prizionierii săi. Apucături pe care le aplică şi când vine vorba despre CLM sau plătitorii de taxe şi impozite din urbe, oameni sătui de recluziunea permanentă pe care încearcă să o instituie, în timp ce se gândeşte doar la propriile buzunare. Doar că ieri, eclipsa totală generată de umbra sa imorală a fost îndepărtată de triumful adevărului, raţiunii şi valorilor democraţiei”, afirmă Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal.
Lasa !Politica nu-i de tine treci la pizza.