Beniamin Vărcuş: „Sprijinim investiţiile pentru Arad, dar ne opunem jafului pus, din nou, la cale de echipa Falcă”

Beniamin Vărcuş: „Sprijinim investiţiile pentru Arad, dar ne opunem jafului pus, din nou, la cale de echipa Falcă”

Beniamin Vărcuş, liderul Grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal susține că echipa de consilieri PSD Arad nu poate fi de acord cu un buget local dezechilibrat, unul care nu este orientat spre nevoile arădenilor şi care, precum în fiecare an, se dovedeşte a fi doar un pretext de alimentare „a puşculiţei paraziţilor de partid ce gravitează în jurul nucleului Falcă”.

 „Pentru că asta şi este proiectul de buget pe care primarul ni l-a pus pe masă, o colecţie interminabilă de studii de fezabilitate scumpe şi fără nici o finalitate. Câţi ani crede acest personaj că mai ţine minciuna ? Că vom face, că vom drege, că analizăm pentru a construi la anul. Ridicol! Arădenii s-au lămurit de mult că epoca Falcă înseamnă doar vorbe, miniciuni, promisiuni fără acoperire şi deturnare de fonduri către sponsorii PNL Arad, cei care întreţin buzunarul adânc al primarului, obrazul său fin botoxat ca o adiere şi cultul personalităţii, prin organele media aservite. Se ştiu ele bine care…..”, afirmă Vărcuș.

„Ca să nu mai dau exemplele arhicunoscute cu băncile şi coşurile de gunoi de pe Meţianu, demne ca preţ de curtea unui sultan, o să vă spun astăzi despre cum a reuşit acelaşi Falcă să aloce 7 500 de Euro doar pentru un banal distrugător Office de documente. Cum sună, ştiind că arădenii cinstiţi, plătitori de taxe şi impozite, trag 8-10 ore şi chiar mai mult în câmpul muncii, în timp ce o bandă de PNL-işti buricaţi în locuri calde îşi bat joc de banii lor în mod constant. A jaf, a hoţie, a bătaie de joc, astfel sună!”, declară liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local.

Beniamin Vărcuș spune că pe acest model este şi construit bugetul cu care Falcă a venit în faţa lor, un buget în care nu se ţine cont de nevoile stringente din sănătate ale muncipiului, dar care abundă de „fanfaronade, butaforie à la PNL, bani pentru studii aride şi dedicaţii financiare indirecte pentru eşaloanele 2 şi 3 din camarila primarului.”

„Am să repet ceea ce spun de fiecare dată când vine vorba despre interesele comunităţii locale, PSD Arad va vota întotdeauna fără nici o reţinere orice investiţii reale şi utile în sănătate, infrastructură, învăţământ şi sport. Şi da, ne doare faptul că Aradul este atât de prost administrat de liberali şi atât de departe de TOP 10 al oraşelor româneşti cu evoluţii frumoase”, conchide Beniamin Vărcuş.

 

Loading...
  1. Individul asta fara rusine il critica pe primar in timp ce partidul lui a jefuit Aradul de milioane de euro ,bani care ar fi ajutat orasul sa se dezvolte . Acesti bani vor fi aruncati pe pomeni electorale in judetele sarace care voteaza permanent cu psd .

    Raspunde
  2. Cine mai e si ăsta și ce vrea? Că toți vreți ceva!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.