Va avea loc la Arad prima ediție ArtEncounters. Intitulat FIRST CUT, evenimentul este curatoriat de Rainald Schumacher și Nathalie Hoyos, Berlin şi se va desfăşura în perioada 4-31 octombrie.
Evenimentul e conceput ca un dialog între arta contemporană românească și contextul internațional actual, dialog facilitat de un număr de artiști români ale căror lucrări sunt recunoscute atât în România, cât și în străinătate (Horea Bernea, Ștefan Bertalan, Adrian Ghenie, Ana Lupaș, Alex Mirutziu, Paul Neagu), dar și de artiști străini care fac referire la spațiul românesc în opera lor (Saâdane Afif, A Kassen, Rosa Barba, Sophia Hultén).
Pentru prima dată în contextul românesc se contruiește un dialog curatorial între diferite generațiide artiști români, începând cu cei care au fost activi în perioada comunistă- fie în țară,în contextul unei izolări impuse (Grupul Sigma, Geta Brătescu, Ion Grigorescu), fie în străinătate,în exil (Paul Neagu, Andre Cădere)-și continuând cu cei care s-au afirmat în anii ’90 (Dan Perjovschi , Sub:REAL) sau la începutul anilor2000 (Ioana Nemeș, Ciprian Mureșan, Mircea Cantor).
Timp de o lună, orașele Arad și Timișoara se vor transforma într-o veritabilă galerie de artă contemporană unde peste 100 de artiști își vor expune lucrările. De asemenea, ArtEncounters este unul dintre cele mai mari proiecte culturale care reunește orașul Timișoara și Arad. Prezența Art Encounters în Arad este reprezentată prin patru expoziții, în trei locații: fabrica TEBA, Atrium Mall Arad și Muzeul de Artă.
Diferitele expoziții oferă publicului o perspectivă coerentă, prin juxtapunerea unor lucrări create anterior,văzute doar de un public mic, cu lucrări noi. Un număr de 30 de lucrări au fost create special pentru acest eveniment.
Expoziție:
FIRST CUT/PRIMA TĂIETURĂ
Fabrica TEBA – ARAD
05 octombrie – 15 noiembrie 2015
Igor Grubic, Petrit Halilaj, Zilvina Kempinas, Volodymyr Kuznetsov, Yevgen Samborsky, Katerina Seda, Nedko Solakov
și Citizenit, L’ENE, gh., kinemaikon
Curatori Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher
Talks:
FIRST CUT/PRIMA TĂIETURĂ– TALKS
Un viitor centru pentru artă contemporană în Arad
Strategii și obstacole, viziuni și perspective
Moderatori: Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher
23 octombrie – 25 octombrie 2015
Participanți:
Iara Boubnova, Sofia; Zoran Eric, Belgrad; Marat Guelman, Budva; Gabriele Horn, Berlin; Anya Medvedeva, Kiev; Slaven Tolj, Rijeka; Zofia Ploska, Warsaw, Bärbel Vischer, Vienna, Anda Ionescu, Arad, Calin Man, Arad
Vineri, 23 Octombrie
16:30 – 17:00 Primire și introducere
17:00 – 19:00 1. Panel
20:00 – Cină
Sâmbătă, 24 Octombrie
10:00 – 12:00 2. Panel
13:00 – Prânz și vizită expoziții
16:00 – 18:00 3. Panel
18:00 – 19:00 Discuție deschisă
Lasă un comentariu