Bienala Internațională de Fotografie „Natura”, la Arad

Bienala Internațională de Fotografie „Natura”, la Arad

„Cât de frumoasă este natura!” – de câte ori spunem aceste cuvinte când ne aflăm în mijlocul pădurii, pe un vârf de munte ori la malul mării? „Cât de frumoasă este natura!” – cuvinte ce exprimă – sau ar trebui să exprime – un adânc respect față de tot ceea ce ne înconjoară. Natura are propriul său echilibru, are ritm și forță care impresionează, este atât de firavă și fabuloasă, are farmec și putere…

Pentru a ne aminti faptul că suntem indisolubil legați de natura ce ne înconjoară, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în colaborare cu Asociația Foto Club Arad, vă invită la vernisajul Bienalei Internaționale de Fotografie „Natura”, ediția a X-a, ce va avea loc miercuri, 11 octombrie, începând cu ora 17, în Sala „ASTRA” a bibliotecii arădene.

Peisaje, fotografii subacvatice, flori, păsări, insecte, macro, animale, eseuri vizuale asupra naturii reprezintă câteva din temele surprinse de cei 25 autori: Barabas Ferenc, Besesek Mihai, Blidar Violeta, Boldog Zsuzsanna, Bontovics Ilona, Boran Mircea E.AAFR, Buță Marius, Cresta Gigi, Creștin Călin, Filip Ovidiu, Gureanu Dorel, Herlo Gabi, Jármi József, Katona Peter, Kenez Eva, Kesztyüs András, Kesztyüs Máté, Lazăr Romeo, Martos Katalin, Mazán Erzsébet, Rogoveanu Carmen, Saletros Maria, Selejan Fabian, Valea Dana, Virag Mihaly. Pentru punerea în practică a acestui concept vizual, Asociația Foto Club Arad a colaborat în parteneriat cu Atelierul Foto Marvany din Bekescsaba, Asociația Condor Club Arad, Asociația Speologică Speowest Arad, Parcul Natural Lunca Mureșului și Societatea de Geografie Arad.

Așadar sunteți invitați miercuri, 11 octombrie, începând cu ora 17, pentru a purta un dialog activ privind arta fotografică și natura ca subiect vizual, dialog ce va fi susținut de curatorii expoziției, Mircea O. Boran, E. AAFR, președinte al Asociației Foto Club Arad, alături de prof. Ioana Nistor.

La prezentarea expoziției vor putea fi vizionate în format digital fotografiile acceptate, alături de o selecție din imaginile edițiilor precedente.

Afișul evenimentului a fost realizat de Monica Szentes, iar autoarea imaginii este Carmen Rogoveanu.

Iubitorii artei vizuale pot vizita Bienalei Internaționale de Fotografie „Natura”, ediția a X-a, în perioada 11 octombrie – 22 octombrie, în mod gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 9 – 17, în cadrul spațiului cultural de expunere, Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.