Bikerițele arădene se echipează cu rochițe și îmbină utilul cu plăcutul la evenimentul „Flori, fete și motociclete”!

Bikerițele arădene se echipează cu rochițe și îmbină utilul cu plăcutul la evenimentul „Flori, fete și motociclete”!

Bikerițele sunt invitate să vină cu cele mai frumoase fuste sau rochii și cu motoarele „echipate” cu flori la evenimentul „Flori, fete și motociclete”.

Acesta este la a doua ediție și va avea loc în data de 07.07.2019, duminică, de la ora 12.00.
„Invităm toate bikerițele, scuteristele și ce mai aveți motorizat pe două roți, la a doua ediție a evenimentului nostru . Toată lumea este binevenită pentru că cei prezenți o vor vota pe cea mai fancy dintre cele mai fancy, iar premiul va fi unul pe măsura, oferit de Paul Moto; Gelco Prod- Timișoara. În jur de ora 12 ne adunăm în centru, la Teatru, iar după ce ne terminăm damblaua, printre care și impărțirea flyerelor cu mesaj de respect în trafic, toți cei care vor să vină cu noi sunt invitați la Săvârșin, la o priveliște superbă, fără semnal, la un «happy papy», un tenis de masă, o piscină și ce mai găsim pe la Marius Cadariu – Motor Art”, spun organizatoarele.
Important de menționat este că scopul acestui event, după cum spune una dintre organizatoare, nu este acela de a arată „drăgut” pe motocicletă, ci de a atrage atenția participanților la trafic că motocicliștii sunt printre ei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.