Biserica Catolică din Pecica, construită în sec XIX, reînvie stiluri ce fac parte din cultura, istoria noastră, stilul romanic și gotic.
În evul mediu, biserica era centrul universului. Creștinizarea popoarelor europene aduce construcții a căror formă și mărime depindea de sursele de finanțare, calificarea meșterilor, sau resursele din zonă (lemn, piatră, fier). Vastul Imperiu Roman destrămat, lasă moștenire tehnici sau forme ce vor fi numite mai apoi romanice. Arhitectura religioasă avea nevoie de spații mai mari. Iar pentru a construi ceva mai mare, mai înalt, trebuia să folosești tehnici noi. Așa apare stilul gotic, în secolul XII, cu arcul ogival, inspirat din regiunea Armeniei de azi. Zidurile, bolțile, șarpantele trebuiau să reziste… Să înțelegem că un stil nu este precum un drum, care se termină atunci când începe altul. Se construia paralel, zidarii inventau, călugării dictau direcția, baza principală, iar fundația oricărei biserici sau catedrale depindea de sursa de finanțare.
Revenind la secolul XIX, Viena și Budapesta, centre culturale ale Imperiului Austro – Ungar, susțin realizări inginerești și construcții efective ce vor rezista secole, țintind unirea comunităților catolice sau protestante prin frumusețea sau valoarea edificiilor din imperiu.
Romanticii perioadei, considerând realizările medievale opere nemuritoare ale umanității, repun în valoare arta romanică, gotică, renascentistă. Față de perioada evului mediu, construcțiile din sec XIX beneficiau, bineînțeles, de alte tehnici, de meșteri deja cu tradiție, iar execuția era rapidă și unitară.
Privind ansambul arhitectural din Pecica, cu trecerile de la romanic la gotic timpuriu – gotic mediu, nu poți decât să remarci și să simți locul parcă binecuvântat. Biserica se încadrează într-un stil numit neogotic, dar după cum am spus, elementele romanice abundă.
E interesant turnul romanic aflat pe latura sudică. Infuențele romanice se văd din turnurile diferite, fără a prezenta vreo simetrie, iar cele gotice, mai proeminente, se remarcă la ferestre și fronton. Acoperișul, avînd la baza lui o cornișă evazată din rânduirea simplă a cărămizilor, e practic o boltă zidită a turnului – de planimetrie rotund -, tronconică și apoi conică, terminată cu o cruce. În partea mediană, verticalitatea simplă, dar fermă, e întreruptă de o decorațiune circulară ce este urmată de stâlpișori adosați.
Celalalt turn adosat navei, de plan hexagonal, este un pur gotic timpuriu, o îmbinare clasică între funcțional și decorativ, găzduiește ușa intrării clerului. Contraforții frumos decorați cu lacrimare, ce sunt poziționate în unghiuri tot mai ascutite spre vîrf, susțin bolta interioară, nișele din cărămidă cu arc frânt reduc greutatea zidului iar acesta, prin forma dată, susține mai bine acoperișul. Sub acoperiș, paramentul zidului este decorat în dinți de fierăstrău, element romanic, fin așezat, dar ușor de observat.
Mijlocul, adică fața transeptului, rupe practic romanicul de gotic, de aici tot ce merge înspre rasărit urmează arhitectura simetrică a goticului mijlociu. Frontonul ascuțit, cu cruce și fereastra trilobată, este mărginitde doi fleuroni. Fereastra, încadrată de doi contraforți cu trei retrageri, ce sunt acoperiți de aceleași lăcrimare ce schimbă plăcut culoarea prin plăcile de piatră, are o minunată rozasă cu șase petale. Arcul frânt își păstrează traiectoria perfectă. Fereastra, bineînțeles, geminată, trasează în sus un dublou cu arce frânte, atent construite pe colonete, încadrate de montantul median.
Privită de la stânga spre dreapta, această latură a bisericii face trecerea de secole de la romanic la gotic, de la asimetrie la simetrie, e spectaculos executată în viziunea romantică a epocii.
Pe măsură ce ochiul fuge înspre turnul clopotniță, goticul, cu cele patru ferestre identice cu cea de pe transept, este puțin întrerupt în simetria sa. Tot ansamblul – zid, contraforți, vitralii, nu numai că place ochiului, dar duce credincioșii în evanghelia imaginată prin arhitectură, de primii călugări cistercieni. Asizele superioare cu rol decorativ le vedem sub șarpanta înclinată a acoperișului, simbol al înălțării, fiind vizibilă de departe și spectaculos executată într- un unghi ascuțit.
Ce am remarcat, încă de copil, la această biserică a fost culoarea cărămizilor și perfecțiunea detaliilor. Este cu siguranță un monument care, odată cu trecerea timpului, va căpăta o valoare tot mai mare. Iar farmecul i se va amplifica…
Lasă un comentariu