„Isus Hristos, mare arhiereu între arhangheli”, exponatul lunii aprilie la Complexul Muzeal Arad

„Isus Hristos, mare arhiereu între arhangheli”, exponatul lunii aprilie la Complexul Muzeal Arad

Complexul Muzeal Arad anunță că icoana „Isus Hristos, mare arhiereu între arhangheli” (1775) este exponatul lunii aprilie.

Complexul Muzeal Arad propune ca exponat al lunii aprilie un obiect din patrimoniul cultural național, aflat în colecția muzeului din Lipova: icoana „Isus Hristos, mare arhiereu între arhangheli”, semnată de meșterul iconar sârb Ștefan Tenețchi. Icoana, de mari dimensiuni, realizată în ulei, pe lemn de tei, este datată de către specialiști în anul 1775.

„Ștefan Tenețchi, meșter iconar sârb din secolul al XVIII-lea, stabilit împreună cu familia la Lipova, se muta din anul 1746 la Arad. Este unul dintre artiștii de referință din Banat, fiind primul pictor care a adus stilul baroc din Centrul Europei la noi în țară. Arta realizată de către Ștefan Tenețchi în centrele bănățene, în Podgoria Aradului și Munții Apuseni, i-a adus suprema împlinire și prestigiu, astăzi fiind considerat primul și cel mai reprezentativ pictor al Banatului acelor vremuri”, precizează Corina Dubeștean, muzeograf la Muzeul Orașului Lipova.

Icoana este expusă pe parcursul lunii aprilie și prima parte a lunii mai la Muzeul Orașului Lipova.

Program de vizitare: Marți – Duminică: 09.00-17.00.

Foto: Nelu Scripciuc

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.