Blocul operator și mai multe saloane ale Secției de Obstetrică-Ginecologie au fost renovate

Blocul operator și mai multe saloane ale Secției de Obstetrică-Ginecologie au fost renovate

Blocul operator, mai multe saloane, dar și spații auxiliare ale Secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad  au beneficiat, la începutul acestui an, de lucrări de modernizare.

Multe generații de arădeni și-au început periplul în aceasta lume, la Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Situația actuală a acestei instituții spitalicești cere investiții substanțiale, pentru asigurarea unui act medical de nivel înalt.

În această idee, blocul operator, mai multe saloane, dar și spații auxiliare ale secției au beneficiat, la începutul acestui an, de lucrări de modernizare. Inaugurarea lucrărilor de modernizare a avut loc marți, în incinta secției, în prezența reprezentanților autorităților locale și ai presei care au fost invitați să constate schimbările obținute prin investitia Consiliului Județean Arad și Asociația Templiera OSMTH – Aradensis.

La eveniment au participat Iustin Cionca, președintele CJA, Ladislau Elek, director executiv în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Timişoara, dr. Gheorghe Furau șeful Secției de Obstetrică și Ginecologie, Lucuța Carmen Alina, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dr. Onel Alexandru-Fica-Mircea, director medical și Iacob Maria Dorina, director Gestionare Patrimoniu și Achiziții Publice.

Această campanie de sprijin a actului medical este rezultatul parteneriatului dintre Consiliul Județean Arad și Asociația Aradensis a Cavalerilor Templieri OSMTH prin aportul companiei Profi. Valoarea totală a acestei etape de modernizare se situează în jurul sumei de 30.000 de euro.

Procesul de modernizare a cuprins la această etapă: demontarea geamurilor din lemn existente, montarea de geamuri termopan cu 5 camere, reparații la spaleți pe verticală, orizontală cu gresie conform normativelor în vigoare, zugrăveli în zona reparațiilor, zugrăveli și reparații în zona scărilor, zugrăveli și reparații la holul de la blocul operator, reparații și zugrăveli în blocul operator și demolare uși metalice și inlocuirea lor cu uși termopan cu sticla float+Low e din tâmplărie PVC și inlocuirea sitelor impotriva insectelor.

Materialele și manopera asigurate de Asociația Aradensis Arad au totalizat 60.000 lei din care 60% manopera iar 40% materialele. Valoarea geamurilor achiziționate de Consiliul Județean se ridică la peste 74.000 de  lei.

„S.C. MIRENIS GRUP S.R.L. a pus la dispozitie pentru această lucrare 12 muncitori/zi iar durata de execuție a lucrarii a fost de aproximativ 2 săptămâni. Reabilitarea spațiilor spitalicești este o operațiune delicată, deoarece este obligatorie asigurarea unui mediu aseptic, iar activitatea actului medical nu trebuie perturbată. În aceste condiții, promptitudinea echipelor de muncitori care au participat la renovarea acestor spații este de admirat. Aceasta este a treia lucrare desfășurată de templieri în spitalele orașului Arad, după renovarea a două saloane ale aceleiași secții, în ianuarie 2016, respectiv a altor două saloane ale Secției de Pediatrie, un an mai târziu. Cele două lucrări au fost și ele sprijinite financiar de Profi și moral de Consiliul Județean Arad. Moștenitori legitimi ai vechilor cavaleri săraci ai lui Christos, templierii apără și astăzi creștinismul nu cu armele, ci prin faptele lor de caritate. Misiunea Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim (OSMTH) in acest caz ar fi îndeplinită complet, dacă acest tip de inițiativă ar fi preluata de cât mai mulți membri ai societății civile. O următoare etapă de modernizare conform conducerii spitalului ar trebui să aibă ca obiect continuarea reabilitării geamurilor (cu geam termopan) în clădirea nouă, clădire care nu este revendicată, precum și achiziționarea de 2 CTG-uri(cardiotocografe) și site la toate geamurile. În virtutea spiritului templier, Asociația Aradensis cheamă la acțiune toți acei factori care doresc ca viitorul acestei națiuni să înceapă într-o maternitate modernă, să se alature în acest demers direct sau prin intermediul OSMTH”, precizează reprezentanții Asociației Aradensis a Cavalerilor Templieri OSMTH.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.