BOALĂ RARĂ descoperită la Spitalul Județean din Arad

BOALĂ RARĂ descoperită la Spitalul Județean din Arad

O pacientă de 44 de ani a fost diagnosticată cu displazie aritmogenă de ventricul drept, o boală genetică posibil cauzatoare de moarte subită prin aritmii ventriculare, informează Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

De cele mai multe ori, boala respectivă este întâlnită în rândul tinerilor și al sportivilor de înaltă performanță, fiind diagnosticată uneori abia la autopsie.

„Pacienta a putut fi diagnosticată prin efectuarea unui RMN cardiac – o tehnică de investigare cardiacă care se efectuează la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, procedură realizată de către medicul specialist cardiolog dr. Radu Lala și tehnicianul imagist Geanina Bunaciu”, se arată într-un comunicat de presă al spitalului.

„Pe baza cunoștințelor acumulate la cursurile pentru RMN cardiac pe care le-am efectuat la Berlin și Milano, cu sprijinul conducerii spitalului și al Consiliului Județean, am reușit, încă din luna ianuarie a acestui an, să efectuăm și la Arad această procedură, eficientă în diagnosticarea patologiilor cardiace. Astfel am putut diagnostica, în fază incipientă, o cardiomiopatie rară care poate cauza moartea subită, la o pacientă tânără, iar pe baza investigațiilor clinice și datorită acestei tehnici imagistice (RMN cardiac) de care dispunem, pacienta a fost îndrumată pentru implantul de defibrilator cardiac. Mai mult decât atât, fiind vorba despre o boală ereditară, va fi evaluată și familia pacientei”, a explicat dr. Radu Lala, medic specialist al secției de Cardiologie.

Pe partea de investigații medicale și tratament cazul a fost gestionat de dr. Adina Pop Moldovan, medic șef al Secției Clinice Cardiologie, și de medicul Radu Lala – în ceea ce privește efectuarea RMN-ului cardiac.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.