Prin campania „Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”, Asociaţia Pro Consumatori (APC) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr, grăsimi și aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.
Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri) 51 tipuri de salam feliat, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestor produse și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor. Au fost analizate sortimente de salam fabricate/distribuite de către: Angst, Meda, Agricola, Reinert, DiaVist, Pick Ungaria, Ifantis, CrisTim, Zimbo Ungaria, Auchan, Cora, Lidl, Penny, Kaufland, Fox, Carrefour, Caroli, Goodies Meat Production, Billa, Prodprosper, Profi, Intercarn, Pikok, Espina/Spania, Kemper Germania, Kamarko/Germania si Espana Bonita/Spania.
Salamul, pe lângă folosirea ca mezel foarte potrivit pentru o gustare frugală rece, sau chiar ca masă intermediară, este aproape nelipsit din prepararea pizzei și a altor preparate calde sau reci. Dată fiind răspândirea sa largă în consumul cotidian în orice parte a lumii, salamul are o piață viguroasă și, cu toate avertizările privind riscurile pe care le presupune consumul exagerat de salam și mezeluri în general pentru sănătatea consumatorilor, nu sunt semne că piața sa ar cunoaște un declin.
Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC, coordonată de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea studiului s-au avut în vedere următoarele obiective:
- Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestor produse pentru prezentarea unor puncte de vedere;
- Analiza conținutului de sare din acest tip de produs și impactul acesteia asupra bolilor cardiovasculare.
- Analiza informațiilor nutriționale în cazul sortimentelor de parizer analizate.
- Identificarea substanțelor chimice și a aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.
La fabricarea sortimentelor de salamuri feliate analizate s-au folosit următoarele ingrediente: pulpă de porc, carne de porc, guşă de porc fără şorici, carne de vită, şorici, slănină, apă, sare, amidon din cartofi, hidrolizat proteic vegetal din soia, proteină vegetală din soia, amestec de condimente, extracte din amestec de condimente, glucoză, fructoză, zahăr, cultură starter, boia de ardei, lactoză, dextrina, proteine din lapte, fibre vegetale din morcov, proteină animală din porc, transglutaminază, gelatină, boia de ardei iute, ardei gras, ceapă, usturoi, acid acetic, extract de drojdie, grăsime de pui, maltodextrină, culturi de maturare, aromă vită, emulsie de şorici, fum lichid şi sfeclă roşie.
La 75% dintre salamurile feliate producătorii nu declară cantitatea de carne din 100 grame produs.
Top 10 mezeluri feliate după conţinutul de carne
- Salam de Sibiu (Kaufland Classic) – 100 grame produs finit (salam) se obţin din 123 grame carne de porc şi 37 grame slănină;
- Salam Parmesali (Reinert) – 100 grame de produs finit se obţin din 121 grame carne de porc;
- Salam ardelenesc Pikok (Reinert) – 100 grame de produs finit se obţin din 120 grame carne de porc;
- Salam clasic Linessa (Kemper Germania) – 100 grame de produs finit se obţin din 118 grame carne de porc;
- Salam de porc (Intercarn) – 100 grame de produs finit se obţin din 113 grame carne de porc;
- Salam de porc Espana Bonita (Spania) – 100 grame de produs finit se obţin din 108 grame carne de porc;
- Salam de curcan Victoria (Zimbo) – 91 % carne de curcan;
- Salam de porc Victoria (Kaufland Classic) – 45% pulpă de porc şi 38% carne de porc;
- Salam de porc Victoria (Caroli) – 51% pulpă de porc şi 29% carne de porc;
- Salam de porc Victoria (Baroni Goodies) – 47% pulpă de porc şi 33% carne de porc.
Analiza conținutului de sare din acest tip de produs și impactul acesteia asupra bolilor cardiovasculare.
Conținutul de sare per 100 grame salam feliat variază între 1,7 grame și 6 grame.
Top 10 cele mai sărate salamuri feliate
- Salam de Sibiu (Cora) – 6 grame sare/100 grame produs;
- Salam bănăţean (Carrefour), salam de Sibiu (Billa), salam bănăţean (Reinert), salam de Sibiu (Reinert), salam de Sibiu (Kaufland), salam de Sibiu (Auchan) – 5,5 grame sare/100 grame produs;
- Salam de iarna (Angst) – 5,1 grame sare/100 grame produs;
- Salam trapez (Reinert) – 5 grame sare/100 grame produs;
- Salam nobil (Carrefour) – 4,6 grame sare/100 grame produs;
- Salam Salsihan (Espana Bonita) – 4,5 grame sare/100 grame produs;
- Salam chorizo (Espina) – 4,3 grame/100 grame produs;
- Salam Sinaia (Profi) – 4,2 grame sare/100 grame produs;
- Salam chorizo (Agricola), salam Sinaia (Agicola), Sporul casei (Reinert), salam ardelenesc (Reinert), salam Parmesali (Reinert), salam chorizo (Billa), salam cu înveliş de ceapă şi usturoi (Lidl), salam student (Pick), salam nemţean (Prodprosper), salam clasic Linessa – 4 grame sare/100 grame produs;
- Salam Sinaia (Cris Tim) – 3,8 grame sare/100 grame de produs.
51% dintre salamurile feliate conţin în 100 grame produs peste 76% din cantitatea de sare recomandată zilnic de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Persoanele care consumă o cantitate de sare mai mare decât media au o presiune sanguină mai mare și un risc crescut de hipertensiune arterială. Consumul excesiv de sare a mai fost pus în legătură și cu alte afecțiuni agravate de retenția de apă provocată de sare: insuficiență cardiacă, hipertrofia ventriculară stângă, afecțiuni ale rinichilor și litiază renală, edemul, accidentul vascular cerebral, osteoporoză etc.
Analiza informațiilor nutriționale în cazul sortimentelor de salam analizate.
Salamul feliat este un produs cu un conţinut ridicat de grăsimi, acesta variază de la 7,9 grame până la 50 grame din 100 grame produs.
Top 10 salamuri feliate după cantitatea de grăsimi declarată de producător
- Salam bănăţean (Carrefour), salam bănăţean (Reinert) – 50 grame;
- Salam chorizo (Agricola) – 45 grame;
- Salam tapas (Caroli) – 44 grame;
- Salam ardelenesc (Reinert), salam de Sibiu (Reinert), salam Palaciego (Caroli), salam de Sibiu (Kaufland), salam student (Pick), salam de Sibiu (Cora) – 43 grame;
- Salam cu boia dulce (Pikok), salam cu înveliş de ceapă şi usturoi (Lidl) – 42 grame;
- Salam Sinaia (Agricola) – 41 grame;
- Salam de iarnă (Angst) – 39,9 grame;
- Salam Sinaia (Profi) – 38 grame;
- Salam de Sibiu (Auchan), salam de Sibiu (Reinert) – 36 grame;
- Salam pontic ( Cris Tim) – 35,55 grame.
51% dintre salamurile feliate conţin în 100 grame produs între 30 şi 50 grame de grăsimi.
Numeroase studii realizate de instituții medicale și universități de prestigiu arată că grăsimile saturate cresc riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare precum infarctul sau accidentul vascular cerebral și sunt un factor de risc pentru cancerele de colon și sân. 40% dintre salamurile feliate conţin în 100 grame produs între 13,1 grame şi 20 grame de acizi graşi saturaţi.
Top 10 salamuri feliate după conţinutul de acizi graşi saturaţi
- Salam bănăţean (Carrefour), salam nobil (Carrefour), salam bănăţean (Reinert) – 20 grame acizi graşi saturaţi;
- Salam de Sibiu (Cora), salam student (Pick), salam de Sibiu (Kaufland), salam de Sibiu (Reinert) – 18 grame acizi graşi saturaţi;
- Salam tapas (Caroli) -16,7 grame de acizi graşi saturaţi;
- Salam Palaciego (Caroli) – 16,3 grame de acizi graşi saturaţi;
- Salam ardelenesc (Reinert), salam cu înveliş de ceapă şi usturoi (Lidl) – 16 grame de acizi graşi saturaţi;
- Salam chorizo (Agricola) – 15,7 grame de acizi graşi saturaţi;
- Salam Sinaia (Profi) – 15,2 grame de acizi graşi saturaţi
- Salam trapez (Reinert), salam Sinaia (Agricola) – 15 grame de acizi graşi saturaţi;
- Salam de iarnă (Angst) – 14,7 grame de acizi graşi saturaţi;
- Salam de Sibiu (Billa), Salam de Sibiu (Auchan), Salam cu boia dulce (Pikok) – 14 grame de acizi graşi saturaţi.
Identificarea substanțelor chimice și a aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.
În cele 51 de produse analizate s-au identificat 26 aditivi alimentari și alte substanțe, după cum urmează: eritorbat de sodiu, acid citric, glucono-delta-lactona, dioxid de siliciu, gumă konjac, gumă xantan, gumă guar, esteri glicerici, aromatizant, trifosfat pentasodic, citrat trisodic, ribonucleotide disodice, cargenan, carmin, arome, monoglutamat de sodiu, nitrit de sodiu, nitrat de potasiu, acetat de sodiu, tartrat de sodiu, lactat de calciu, acid folic, difosfaţi de sodiu, trifosfaţi de sodiu, polifosfaţi de sodiu, acid ascorbic, ascorbat de sodiu, aromă de fum, acid izoascorbic.
În ceea ce priveşte aditivii alimentari asupra cărora există studii care arată că aceştia pot provoca probleme grave de sănătate, situaţia se prezintă astfel: 63% dintre salamurile feliate sunt colorate cu carmin/coşenilă. Carminul nu este recomandat în alimentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate şi deficienţe de concentrare. Acidul carminic poate provoaca rinite, astm, erupții cutanate si distruge vitamina B12.
La 22% dintre salamurile feliate s-a folosit caragenanul ca agent de îngroşare. Caragenanul (E407) este un gelifiant. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar. În UE este interzis a fi utilizat în formulele pentru bebeluși din motive de precauție. La 96% dintre salamurile feliate s-a folosit nitritul de sodiu ca şi conservant. La nivelul Uniunii Europene este permis a fi utilizat numai în amestec cu sarea într-o proporție de 0.0625%. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar.
La 35% dintre salamurile feliate s-a folosit monoglutamatul de sodiu ca intensificator de gust şi aromă. Acesta provoacă reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului.
„La alegerea unui tip de salam feliat trebuie să aveţi în vedere cantitatea de carne din respectivul produs şi principalii nutrienţi menţionaţi în declaraţia nutriţională, respectiv cantitatea de proteine, grăsimi, acizi graşi saturaţi şi conţinutul de sare. Salamurile feliate figurează pe lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor de către Ministerul Sănătăţii, deoarece au un conţinut de grăsimi saturate mai mare de 5 grame per 100 grame produs şi un conţinut de sare mai mare de 1,5 grame per 100 grame produs. Având în vedere conţinutul ridicat de sare şi unii aditivi alimentari cu risc carcinogen, salamul feliat nu trebuie să facă parte din alimentaţia copiilor şi a adulţilor cu sindrom metabolic şi boli asociate acestuia. Totodată, verificaţi termenul de valabilitate, aspectul produsului şi condiţiile de păstrare din spaţiul de comercializare”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte al APC.
Lasă un comentariu