Vlad Botoș, noul raportor din partea Renew Europe, pe tema Capitalelor Culturale

Vlad Botoș, noul raportor din partea Renew Europe, pe tema Capitalelor Culturale

Vlad Botoș este noul raportor din partea grupului Renew Europe pe tema Capitalelor Culturale Europene, în intervalul 2020-2033.

Vlad Botoș, europarlamentar USR PLUS: „Cultura joacă un rol important în viața noastră și cred că toți ne dăm seama de aceasta. Cu toții am conștientizat asta, mai ales în perioada în care am stat închiși în case. Deși sunt membru în Comisia pentru Cultură (CULT) a Parlamentului European, din păcate, nu avem foarte multe pârghii de a sprijini substanțial cultura de la nivelul instituțiilor europene. Cultura este unul dintre domeniile care sunt în principal atributul statelor membre.Ca urmare vedem diferențe uriașe între țări cu privire la importanța și, evident, finanțarea culturii. Tocmai de aceea proiectele care au impact asupra vieții culturale sau educației din România îmi atrag atenția în mod deosebit.Acesta este motivul pentru care am cerut (și am obținut), să fiu raportor din partea grupului Renew Europe pentru raportul privind Capitalele Culturale Europene pentru anii 2020-2033”.

Botoș consideră că Timișoara ar trebui să fie Capitală Culturală Europeană în anul 2021, iar pregătirile ar trebui să fie aproape de final. În urma discuțiilor cu mai mulți oameni de cultură implicați în acest proiect din Timișoara, aceste pregătiri sunt abia în faza de început, lipsind chiar și infrastructura culturală care să poată permite orașului să se ridice la înălțimea așteptărilor.

Comisia Europeană a propus modificarea programării inițiale, din cauza pandemiei care a făcut ca orașele Capitale Culturale de anul acesta să nu poată organiza evenimentele pregătite. Ca urmare propunerea Comisiei este ca Timișoara, alături de încă două orașe, să primească titlul în 2023. Sper ca Timișoara să aibă o nouă administrație până atunci, în frunte cu Dominic Samuel Fritz și să poate finaliza pregătirile pentru a beneficia din plin de toate avantajele pe care le poate aduce titlul de Capitală Culturală Europeană”, continuă europarlamentarul din partea USR PLUS.

Acesta a mai adăugat următoarele: „Noi, în Comisia pentru Cultură din Parlamentul European, vom încerca să finalizăm foarte repede acest raport pentru a putea da undă verde propuneri de reprogramare a desemnării titlului orașelor incluse în proiect. Sunt, evident, deschis propunerilor care vin din partea oamenilor de cultură din Timișoara și voi încerca să susțin părerile lor în ce privește acest proiect, așa cum am susținut la nivel european și nevoia amânării cu doi ani a evenimentelor programate. Doar colaborând și discutând cu specialiștii din diferite domenii vom reuși să reprezentăm cu bine interesele României și să o ridicăm la nivelul la care ar trebui să fie.
Trebuie să ne facem bine!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.