Bucuria copiilor, TRAMVAIUL LUI MOȘ CRĂCIUN, revine pe traseu! Care este PROGRAMUL după care va circula și ce SURPRIZĂ îi așteaptă pe cei mici

Bucuria copiilor, TRAMVAIUL LUI MOȘ CRĂCIUN, revine pe traseu! Care este PROGRAMUL după care va circula și ce SURPRIZĂ îi așteaptă pe cei mici

Primăria anunță că, începând de marţi, 5 decembrie 2017, tramvaiul lui Moș Crăciun revine pe traseu.

În cel de-al 18-lea an de existenţă a acestei curse speciale de sărbători, Compania de Transport Public Arad a pregătit o supriză celor mici. Îndrăgitul mijloc de transport în comun care străbate oraşul dintr-un capăt în altul, în luna cadourilor, va avea o înfăţişare nouă!

Conform programului, tramvaiul lui Moș Crăciun va circula de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00, pe bază de comandă de la unităţile de învăţământ, iar de la 16.00-20.00, la liber. În zilele de sâmbătă şi duminică, tramvaiul circulă între orele 10.00 – 20.00, informează Primăria.

Reprezentanţii Companiei de Transport Public recomandă ca programările să fie făcute din timp pentru a se evita aglomeraţia. Rezervările se pot face la dispeceratul Companiei de Transport Public, la telefon 0257-338.597.

Pentru acest tramvai nu sunt necesare biletele de transport, dar el se adresează numai copiilor, însoţi de părinţi, bunici sau cadre didactice.

Cei care doresc să afle la ce oră şi în ce staţie soseşte tramvaiul lui Moş Crăciun trebuie să acceseze www.ctparad.ro, unde va fi publicat programul tramvaiului pe staţii şi ore.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.