Bucurie și comuniune în taberele din Moneasa

Bucurie și comuniune în taberele din Moneasa

În 9 august 2016 s-a încheiat taberele de vară pe care Arhiepiscopia  Aradului le-a organizat în stațiunea Moneasa, la care au participat, în perioada 19 iulie – 09 august 2016, câteva sute de copii proveniți din parohiile arădene, dar și din centrele sociale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Tabăra internațională a promovat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, valorile socio-moral-creștine în rândul copiilor.

Activitățile bogate care s-au derulat în cadrul taberei au urmărit însușirea tradiției și a identității culturale și creștine a poporului român. Copiii s-au bucurat de frumusețea creației lui Dumnezeu în cadrul drumețiilor organizate în stațiunea Moneasa și a obiectivelor turistice din zonă, au dobândit cunoștințe despre identitatea culturală și credința creștină prin cateheze, și, nu în ultimul rând,  au realizat comuniune prin implicarea în activități sportiv-recreative și muzicale care s-au desfășurat în spații special amenajate. Activitățile sportiv-rereative au fost realizate de Asociaţia Clubul Sportiv „Experienţa Multisport”, din care au făcut parte și voluntari din Europa, veniți în țară prin programul Erasmus +. Aceste activități au fost încununate și de prezența la slujbele liturgice ale Mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din localitate. Cuviosul Părinte Serafim s-a implicat și-n programul copiilor, oferind facilitări recreative în stațiune, dar și daruri copiilor, promovând, împreună cu instituțiile de drept privat implicate în proiect, o cultură a primirii și a iubirii. Beneficiari ultimei tabere (02-09 august) au fost copiii din CSS Ineu, programul fiind coordonat de Sorin Roșca, Inspector DGASPC, împreună cu Malița Mariana și Brăteanu Lenuța. Buna organizare, dar și implicarea directă a doamnei Igaș Rodica, Șef compartiment CSS Ineu, a făcut posibilă ca perioada petrecută în tabără să fie pentru copii un timp al socializării, bucuriei, încrederii și seninătății.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.