Un câine poliţist, aflat în serviciu alături de poliţiştii de frontieră, a fost accidentat mortal de şoferul unui autoturism de teren care nu a oprit la semnalele regulamentare deoarece avea maşina plină cu ţigări de contrabandă.
În cadrul unei acţiuni pentru combaterea traficului cu ţigări, poliţiştii de frontieră din Botoşani au încercat să oprească două autoturisme despre care aveau informaţii că transportau ţigări de contrabandă. Prima maşină a oprit pentru control, dar şoferul maşinii aflate în spate a refuzat să oprească la semnalele regulamentare şi a virat brusc, încercând să-i lovească pe poliţişti cu autoturismul.
„Colegii noştri au reuşit să se ferească la timp, însă câinele poliţist Ruv, în vârstă de 3 ani, a fost accidentat mortal“, se aratâ într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
În urma cercetărilor efectuate, lucrătorii noştri au identificat conducătorul auto al primului autoturism ca fiind Lucian G., de 27 de ani, domiciliat în judeţul Botoşani. În continuarea acţiunii, a fost descoperit abandonat cel de-al doilea autoturism, care era încărcat cu aproximativ 20.000 pachete ţigări de contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Lasă un comentariu